În ordine cronologică, prima candidatură înregistrată ca validă de către Biroul Electoral Municipal Oradea este a reprezentantului Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, Zatyko Gyula, de profesie jurist, rudă cu mentorul formaţiunii, eurodeputatul Tokes Laszlo.

La Primărie candidează şi actualul edil al Oradiei, liberalul Ilie Bolojan, din partea USL. Inginer şi profesor de matematică, Bolojan a fost prefect al judeţului Bihor în perioada 2005-2006, când s-a remarcat prin reformarea tuturor serviciilor publice subordonate Prefecturii, astfel încât a impus transparenţă şi eficienţă, concretizată în eliberarea oricărui act în maximum două ore la Serviciile de Paşapoarte, Înmatriculări Auto, Evidenţa Populaţiei etc.

Ulterior, în perioada 2006-2008 a fost secretar general al Guvernului Tăriceanu, când a ordonat evacuarea din imobilele de protocol ale politicienilor care le ocupau fără drept, după încetarea mandatelor de demnitari. În 2008, Bolojan a devenit primul primar al Oradiei ales în primul tur de scrutin, până la acea dată orădenii alegând invariabil candidatul român care se califica în turul secund alături de candidatul UDMR.

Un candidat controversat la Primărie este tânărul Horea Vuşcan, fiul unui om de afaceri care a patronat Fabrica de Ulei din Oradea în anii '90 şi care, în 2008 a fost condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, plus plata unor daune morale de 200.000 de euro, pentru familiile a trei cetăţeni ungari pe care i-a omorât din culpă într-un accident rutier, în 2003, în zona Gării din Oradiea.

Vuşcan a renunţat în 2008 la calitatea de membru PSD şi a devenit preşedintele Mişcării Verzilor Democrat-Agrarieni din Bihor, pe care însă a abandonat-o în urmă cu două săptămâni pentru a deveni preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Uniunea Ecologistă din România. Vuşcan a abandonat MVDA pentru că, deşi aceasta a semnat un protocol de colaborare la nivel naţional cu USL, liderii locali ai PNL, PSD şi PC au refuzat să-i ofere un loc pe lista USL la Consiliul Local Oradea.

Din partea UDMR şi-a depus candidatura la Primărie fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, de profesie jurist, care a declarat că doreşte să facă din oraş un centru regional, aşa cum a fost până în perioada interbelică.

În premieră, candidatul UDMR la Primăria Oradea se bucură de susţinerea publică a doi candidaţi la Consiliul Local de pe lista PDL, fosta directoare a Spitalului Judeţean din Oradea Carmen Pantiş şi fostul selecţioner al Naţionalei de fotbal a României Emeric Jenei, ambii anunţând public că-l vor vota pe UDMR-ist ca primar al Oradiei.

Candidatul PDL la funcţia de edil şef este Mihai Groza, fost viceprimar între anii 2004-2007 şi fost primar între 2007-2008, de profesie inginer, şef al Hidroelectrica Bihor din 2009 şi cadru didactic la Universitatea din Oradea. Întrebat de jurnalişti cum gestionează situaţia din propriul partid, în condiţiile în care doi dintre potenţialii săi consilieri nu îl susţin pe el, ci pe reprezentantul UDMR, Groza a declarat că şi el are susţinerea unor candidaţi ai UDMR şi USL, de la care ar fi primit telefoane şi mesaje de încurajare prin telefon, dar fără să facă dovada unei asemenea susţineri.

Un alt candidat la Primărie este reprezentantul PRM, Ioan Hathazi, cadru didactic la Universitatea din Oradea, încă necunoscut opiniei publice.

La conducerea municipalităţii candidează, de asemenea, şi fostul şef al Clubului Sportiv Crişul Oradea, subordonat Ministerului Educaţiei, Gheorghe Frenţ fiind înregistrat în calitate de reprezentant al PPDD.

UNPR are, la rându-i, un candidat în persoana unui economist, Marius Sonea, după ce cu o lună în urmă l-a lansat şi prezentat public în această postură pe un medic, Ovidiu Pleşa, fost preşedinte al Comisiei de expertiză a persoanelor cu handicap de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care în 2005 a făcut obiectul unui scandal privind pensionările pe caz de boală contra unor sume de bani.

Ultima candidatură înregistrată şi validată la Primărie este a unui fost vameş, Dorel Vesa, reprezentant al Partidului Poporului - Legea Cojocaru, rupt din PPDD.

La Primăria Oradea nu a fost înregistrată candidatura niciunui independent.

La Consiliul Local Oradea au fost validate candidaturi cu liste complete din partea USL, PDL, UDMR, PPMT şi UNPR, precum şi liste incomplete din partea PP (22 candidaţi), Partidului Ecologist Român (28 candidaţi), PPDD (26 candidaţi) şi Partidului Verde (15 candidaţi).

În condiţiile în care fosta guvernare a modificat Legea 67/2004 privind alegerile locale astfel încât va exista un singur tur de scrutin, pe 10 iunie sunt creditaţi cu cele mai mari şanse de a fi aleşi în funcţia de primar al Oradiei reprezentantul USL, Ilie Bolojan, şi cel al UDMR, Cseke Attila.