Angajaţii Direcţiei Agricole Judeţene Bihor au descoperit, marţi, la Săcueni 1,7 hectare de cânepă suspectă în cadrul unui control iniţiat la cei patru producători de cânepă autorizaţi din judeţ.

Plantaţia de cânepă aparţine societăţii Terra Hemp Bucureşti, care a dezvoltat-o pe terenul din Săcueni aflat în proprietatea unei firme din Bacău.

Potrivit directorului DA Bihor, Nicolae Hodişan, firma are autorizaţie pentru înfiinţarea plantaţiei de cânepă de la Direcţia Agricolă în care este menţionată tehnologia de producţie, în câmp, sămânţa folosită, densitatea de plantare, etc. În ciuda acestui fapt, societatea a încălcat toate condiţiie din autorizaţia de plantare.

"În cadrul controlului, am descoperit că, în loc să fie în câmp, plantaţia a fost dezvoltată în sere, în ghivece, iar firma a schimbat soiul Zenit din autorizaţie cu alte două soiuri străine, pe care noi nu le cunoaştem şi pentru care nu a putut prezenta certificat de calitate", a declarat directorul Hodişan pentru BIHOREANUL.

Conducerea DA Bihor a solicitat concursul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor pentru a stabili dacă plantele cultivate la Săcueni fac sau nu parte din categoria celor care pot fi folosite la producerea de marijuana, unul dintre cele mai populare droguri.

"Nouă ni s-a părut ciudat că firma a schimbat atât seminţele, cât şi tehnologia de producţie", a spus Hodişan.

Potrivit directorului, în judeţul Bihor sunt autorizate să cultive cânepă un număr de patru firme. Una dintre societăţi a renunţat la înfiinţarea culturii pe fondul condiţiilor meteorologice. Ceilalţi trei producători au fost, toţi, verificaţi.