De o vreme, filiala locală a Fundaţiei Academia Civică desfăşoară într-o nemeritată modestie un program care, cam o dată pe lună, aduce în faţa publicului orădean, pentru a vorbi despre activitatea lor, personalităţi din diferite domenii. De la oameni de ştiinţă, istorici şi scriitori, până la actori, cântăreţi şi, dacă bine ţin minte, chiar şi sportivi. Şi mai lăudabil, multe asemenea întâlniri au fost dialoguri reale. Nu serate uscate, omagiale, ci schimburi autentice de informaţii, idei, experienţe, impresii.
Cel mai recent oaspete a fost Ioan Bocşa, interpret de muzică populară din Ţara Moţilor şi profesor de Conservator, care se arăta nedumerit că, în ciuda bogăţiei şi frumuseţii de netăgăduit, folclorul nostru nu mai este cunoscut. Iar asta e o tragedie, fiindcă popoarele gândesc, se îmbracă şi mănâncă deja uniform, dar se deosebesc prin cântec. Alte naţii, observa el, cu un trecut mult mai sărac, investesc enorm să şi-l conserve ori chiar şi-l inventează. Bunăoară, în Ungaria, copiii au chiar în programa şcolară dansuri şi muzică populară, iar în America folclorul acum se "fabrică". Doar la noi e dispreţuit ori, în cel mai "fericit" caz, ignorat, pentru că - de fapt - ştim din ce în ce mai puţin despre trecut.
Indiferenţi am ajuns, însă, nu doar la cultura populară, ci la cultură în general, fiindcă în ultimii 22 de ani am sărit dintr-o extremă în alta. După ce în comunism românii se refugiau în cărţi ori "îşi aduceau aportul" cu arcanul la Cântarea României, Marele Deranj din decembrie 1989 ne-a eliberat de acest simulacru. Baiul e că bibliotecile au devenit muzeee, iar festivalul ceauşist a fost substituit cu manele.
O vreme, în Oradea, municipalitatea a tutelat un "concurs" ce premia anual excelenţa în varii domenii. Uneori a reuşit (de pildă, doctorul Borcea a câştigat, incontestabil, pe drept), alteori nu (unui Mocan i s-au găsit merite "ecologiste" doar pentru că Partidul îl pusese şef la Protecţia Mediului). Opţiunea tot mai clară pentru impostură a vechii administraţii a făcut ca actuala să stopeze şi acest "festival", dar tot fără să pună altceva în loc.
Eu cred că a venit vremea să punem ceva "în loc", dar s-o facem temeinic. Nu decretând excelenţe fabricate ori pe bune ale zilei de azi, ci încurajându-le pe cele de mâine, şi în special asigurând condiţii elementarului interes pentru ceea ce suntem. Ce-ar costa, aşadar, Primăria să patroneze concursuri şcolare de cultură generală şi să ofere câştigătorilor excursii în Maramureş, în Ţara Moţilor, în Bucovina, la Sinaia ori Bucureşti sau, de ce nu, tabere la munte şi la mare? În condiţiile în care părinţii lor "fac" Antalia ca traşi cu cheiţa, micuţii noştri s-ar putea, totuşi, nu numai să-şi amintească de istoria şi de cultura României, dar şi să se îndrăgostească de ea. S-o luăm, deci, de jos.