Formaţia orădeană de fotbal CAO 1910 a continuat joi seara seria jocurilor amicale din această vară. Elevii antrenorului Florin Fărcaş au întâlnit, la Stadionul Iuliu Bodola, echipa CS Diosig, în compania căreia au remizat cu scorul de 2-2, după ce la pauză conduceau însă cu 2-0.
Deşi au avut în faţa campioana en-titre a judeţului Bihor, orădenii au evoluat fără complexe. După primele 45 de minute de joc aveau un avantaj de două goluri, iar Jurca şi Haş şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.
Mai experimentată, echipa calificată în turul II al Cupei României, a revenit după pauză şi a înscris, de asemenea, de două ori, astfel că rezultatul jocului a fost egal, 2-2.
"A fost un joc bun prestat noi timp de 70 de minunte, când am şi avut 2-0, după care am căzut, am cedat mijlocul terenului şi am fost egalaţi de o echipa foarte bună, bine organizată şi cu jucători experimentaţi şi de calitate", a declarat, pentru BIHOREANUL, antrenorul formaţiei CAO, Florin Fărcaş.
Tehnicianul echipei orădene a început partida în formula: Egri - Mangra, Man, Hering, Ţârtea, Balog, Sabău, Raţ, Haş, Jurca şi E. Popa. Pe parcurs au mai intrat însă şi: Panti, Laszlo, Câmpian, Cârjan, Mihuţ, Mihai şi Duluş.
Pentru CAO 1910 Oradea, acesta a fost ultimul meci de verificare din această vară, pe data de 27 august urmând a debuta în campionatul Ligii a V-a.