Formaţia CAO 1910 Oradea este calificată la barajul de promovare în Liga a II-a, după ce, în urma rezultatelor din weekend, s-a distanţat la şase puncte de formaţia de pe locul 3, Lotus Băile Felix.

Între timp, Federaţia Română de Fotbal a venit şi cu precizări, prin care anunţă criteriile în caz de egalitate de puncte înainte de final.

Conform articolului 29 alin. 4 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (Sistemul competiţional), "în situaţia în care, la finalul play-off-ului sau play-out-ului, două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, departajarea se face în primul rând ţinându-se cont dacă a fost sau nu aplicată rotunjirea cu 0,5. În caz de egalitate şi după aplicarea acestui criteriu, departajarea se va face conform numărului de puncte cu care fiecare dintre echipe a terminat sezonul regular. Dacă şi în această situaţie egalitatea persistă, departajarea se va efectua potrivit art. 27". 

Ca urmare, cum în play-off-ul Ligii a III-a, echipele bihorene au intrat cu întreaga zestre de puncte din sezonul regular, fără ca aceasta să fie înjumătăţită şi, astfel, să se ajungă la o eventuală rotunjire în plus a punctelor, primul criteriu pentru departajare, în caz de egaliate de puncte, devine aici numărul de puncte cu care fiecare dintre echipe a terminat sezonul regular.

CAO 1910 Oradea a intrat în play-off cu 39 de puncte, faţă de 29 cu câte a acces Lotus Băile Felix. În aceste condiţii, cum în prezent, cu două etape înainte de finalul play-off-ului, CAO, de pe locul II, are 48 de puncte, iar Lotus Băile Felix, de pe poziţia a III-a, are 42 de puncte, fotbaliştii formaţiei orădene nu mai pot pierde locul II în Seria a 10-a şi ştiu sigur că vor participa la barajul de promovare.

La baraj, elevii antrenorului Florin Fărcaş vor întâlni formaţia CS Hunedoara, care a dominat cu autoritate Seria a 9-a şi care este mare favorită la promovare anul acesta.

Până la jocurile de la baraj, care vor avea loc în dublă manşă, fotbalştii de la CAO vor mai evolua la sfârşitul acestei săptămâni la Baia Mare, cu Minaur, iar sâmbăta viitoare, derby-ul local cu Lotus, într-un joc ce va avea loc la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!