Fotbaliştii de la CAO 1910 Oradea şi-au adjudecat miercuri derby-ul bihorean cu Luceafărul Oradea, disputat la Sânmartin şi rămas restant din etapa a 9-a a Ligii a III-a.

Jocul a fost decis pe final, în minutul 86, când cei de la CAO au înscris prin Andrei Iacob, iar elevii antrenorului Florin Fărcaş s-au impus cu 1-0, urcând pe locul III în Seria a 10-a a celui de-al treilea eşalon fotbalistic al ţării.

Cei de la CAO au revenit pe terenul de joc, după pauza care a fost cauzată de mai multe îmbolnăviri cu virusul Covid-19 în rândul echipei. 

Meciul de pe terenul Luceafărului a fost echilibrat, per ansamblu, cu câteva acţiuni mai periculoase în prima repriză, ale oaspeţilor, prin Hosu şi Roşu, dar şi cu o ocazie bună a Luceafărului, care a trimis mingea în bară, dintr-o lovitură liberă executată de Laza.

Jocul a continuat cam în aceeaşi măsură şi în repriza a doua, când nu s-au înregistrat prea multe ocazii la cele două porţi, dar totuşi pe final CAO a reuşit să dea lovitura, prin tânărul Andrei Iacob, care după o lovitură de colţ a marcat cu un şut pe jos de la marginea careului. Mingea a lovit mai întâi bara şi apoi a intrat în plasă, scor 0-1, scor cu care s-a şi încheiat meciul.

Elevii antrenorului Florin Fărcaş au ajuns astfel la cea de-a cincea victorie în actuala ediţie de campionat şi, cu 17 puncte, a urcat până pe locul III al clasamentului, în timp ce Luceafărul rămâne pe ultimul loc, al 10-lea.

Duminică, de la ora 14, CAO 1910 Oradea va mai susţine o restanţă, dar de această dată la Zalău, cu echipa locală SCM, liderul clasamentului.


Luceafărul – CAO 1910 Oradea 0-1 (0-0)

A marcat: Andrei Iacob (min. 86)

Luceafărul: Nergheş – Fl. Drăgan, D. Laza, Ad. Lacatâş, Al. Gondor – R. Gunie (min. 79 A. Farcaş), D. Gheban (min. 79 Marina), E. Higyed, M. Balogh (min. 64 Covaciu) – S. Ban, Al. Jurcuţ (min. 64 R. Tămaş). Antrenor: Ciprian Dianu

CAO: C. Verdeş – Cr. Urbanovski, C. Letan, B. Mintaş, L. Ioviţă – R. Ardelean (min. 59 P. Blăgea), G. Cherman – C. Roşu, Al. Lezeu (min. 74 A. Iacob), D. Costea (min. 65 R. Paşca) – M. Hosu (min. 74 V. Dobrescu). Antrenor. Florin Farcaş