Proiectul Aparegio pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare în judeţul Bihor a fost aprobat în 5 aprilie de Comisia Europeană, iar contractul de finanţare prin Programul Operaţional Sectorial Mediu a fost semnat între Compania de Apă şi Ministerul român al Mediului la 18 aprilie.

Conform proiectului, cea mai mare parte a finanţării, adică 63,53 milioane euro, este asigurată de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune, bugetul de stat contribuind cu 9,71 milioane euro, Compania de Apă Oradea cu 28,22 milioane euro, iar Consiliul Judeţean Bihor şi Consiliile Locale Oradea, Nojorid, Biharia, Sântandrei, Girişu de Criş, Oşorhei, Tinca şi Beiuş cu 1,49 milioane euro.

"De acest proiect vor beneficia 245.000 de locuitori", a declarat, joi, la ceremonia de lansare a proiectului, managerul Companiei de Apă Oradea, Ovidiu Gavra.

În ceea ce priveşte serviciile de apă potabilă, prin implementarea proiectului vor fi înlocuite 56,8 kilometri de conducte şi construite alte 122,9 kilometri de conducte noi. De asemenea, vor fi construite două noi staţii de pompare, şapte staţii noi de tip hidrofor şi patru staţii de tratare a apei.

În ce priveşte canalizarea, vor fi înlocuite 34,1 kilometri de conducte, iar reţeaua va fi extinsă cu alţi 158,2 km. Totodată, vor fi construite 24 de staţii de pompare şi două staţii de epurare.

Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, care conduce Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aparegio, formată din oraşele şi comunele în care se va implementa proiectul, a declarat că în acest an este programată organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor pentru cea mai mare parte a lucrărilor de execuţie din Oradea, iar pentru cealaltă parte licitaţiile vor avea loc în primăvara anului viitor.

"Sper că în acest an vom finaliza licitaţiile pentru o parte din lucrările prevăzute în municipiul Oradea, în cartierele Grigorescu şi Ioşia, precum şi în acele localităţi unde sunt finalizate documentaţiile tehnice. Pentru celelalte localităţi, consultantul desemnat prin licitaţie va întocmi aceste documentaţii astfel încât licitaţiile pentru atribuirea lucrărilor de execuţie să aibă loc în primăvara anului viitor", a spus primarul Oradiei, adăugând că speră că "războiul dintre companii", care au obiceiul să conteste licitaţiile, să nu amâne începerea lucrărilor.

Bolojan a precizat, de asemenea, că în urma implementării proiectului, gradul de acoperire cu servicii de apă în Oradea va creşte de la 91,5% la 99,6%, iar cel de asigurare a serviciilor de canalizare va creşte de la 83% la 98,9%.

În ce priveşte rămânerea sau abandonarea proiectului de către comuna Biharia, primarul Oradiei a explicat că acest lucru se va lămuri cel mai probabil într-o lună, dar dacă reprezentanţii acestei comune vor dori să nu mai participe la proiect, banii aferenţi lucrărilor prevăzute în Biharia vor fi pierduţi. Amintim că localnicii din Biharia au cerut Consiliului Local al comunei ieşirea din proiectul Aparegio nemulţumiţi fiind că după preluarea reţelei de apă şi canalizare de către CAO, aceasta a majorat tarifele la nivelul celor practicate în Oradea.

La ceremonia de lansare a proiectului a participat şi Silviu Stoica, managerul companiei Blom România, liderul asocierii SC Blom România - SC Interdevelopment SRL - SC KVB Economic Filiala Cluj Napoca SRL, care va asigura serviciile de consultanţă pe perioada derulării proiectului contra sumei de 9,46 milioane lei plus TVA.

Această asociere a câştigat licitaţia organizată de CAO la începutul anului, şi la care au mai participat alte cinci companii şi asocieri: INOCSA Ingeneria SRL Spania în asociere cu Ecoterra SRL Bucureşti, SC Louis Berger Bucureşti în asociere cu Safege Nanterre Franţa şi Tractebel Engeneering, compania Hill International SA în asociere cu SC Allplan Proiect SRL şi SC Proiect Consulting SRL, compania Mott Mac Donald Ltd în asociere cu RomCapital Invest SA, şi compania IngenieurBuro VOSSING Gmbh Germania.