Deşi şi-ar fi dorit FCSB, CFR Cluj sau Dinamo, fotbaliştii de la CA Oradea vor avea parte de un adversar mai accesibil în şaisprezecimile de finală ale Cupei României.

Joi, la Casa Fotbalului din Bucureşti, a avut loc tragerea la sorţi a partidelor din această fază a competiţiei. În urma efectuării ei, a reieşit faptul că orădenii de la CAO se vor confrunta cu FC Hermannstadt, o echipă fost prim-divizionară, dar care din această vară evoluează în eşalonul secund.

"Este o echipă bună, care anul trecut a avut neşansa să retrogradeze. Anul acesta se luptă la promovare şi cred că ăsta e obiectivul lor principal. Eu cred cu tărie ca putem să mai facem încă o figură frumoasă. Avem încrederea, susţinerea conducerii şi a frumoşilor suporteri, iar prin asta dorim sa aducem o echipă de Liga 1", a precizat, pentru BIHOREANUL, jucătorul Flaviu Poromb, cel care a marcat miercuri primul gol al echipei CAO, în disputa cu U Cluj.

"Ştim că iubitorii fotbalului bihorean ş-ar fi dorit să vadă pe stadionul municipal o echipă galonată din fotbalul românesc, dar sorţii au făcut ca la Oradea să vină tot o echipă de liga a II-a, care luptă pentru promovarea în primul eşalon, pe care l-a părăsit în această vară. Jucătorii noştri vor profita de acest joc pentru a face o bună propagandă fotbalului bihorean şi vor avea ocazia să arate din nou că se pot ridica la nivelul unui adversar superior, acolo unde cu siguranţă tind să ajungă şi ei", a declarat şi preşedintele echipei CAO, Laurenţiu Danşa.

Meciul CA Oradea - FC Hermannstast se va desfăşura la Oradea, pe Stadionul Municipal "Iuliu Bodola", miercuri, 22 septembrie, cu începere de la ora 16:30.

Conform tragerii la sorţi, derbiul şaisprezecimilor Cupei României îl va constitui duelul dintre CS U Craiova şi CFR Cluj.


Iată însă programul complet al fazei şaisprezecimilor de finală din Cupa României:

CS Universitatea Craiova - CFR Cluj
Minaur Baia Mare - Politehnica Iaşi
CSM Slatina - Dunărea Călăraşi
Csikszereda - Chindia Târgovişte
Ripensia Timişoara - Dinamo
Petrolul Ploieşti - FC U Craiova
CS Hunedoara - FCSB
FC Argeş - FC Botoşani
ACSO Filiaşi - UTA Arad
Unirea Slobozia - Politehnica Timişoara
Concordia Chiajna - Gaz Metan Mediaş
FC Buzău - Academica Clinceni
Farul Constanţa - Sepsi Sfântu Gheorghe
Şomuz Fălticeni - FC Voluntari
CS Mioveni - FC Rapid
CAO Oradea - FC Hermannstadt