În urmă cu 200 de ani, gândul că o femeie ar putea ajunge căpitan în armată era de neînchipuit. Pe atunci, femeile puteau participa la războaie doar îngrijind răniții în spitale, considerându-se că numai bărbații sunt apți să poarte uniforma militară.
Bányai Júlia a spart aceste bariere. În primăvara anului 1848, tânăra care până atunci lucrase pentru un circ s-a înrolat într-un batalion militar din Oradea și a luptat pentru independența Ungariei, cot la cot cu bărbații. Pentru meritele ei, inclusiv demascarea unui spion, a reușit performanța de a deveni căpitan!
Povestea are și o doză de romantism: cel care i-a sprijinit cariera militară i-a devenit soț...
Circară la Viena
În primăvara anului 1848, când dorința Ungariei de a se desprinde de Imperiul Habsburgic cuprinsese Transilvania, Oradea devenea un important centru de organizare militară. În orașul de pe Crișul Repede s-a format Batalionul 27 Honvéd, menit să îndeplinească dezideratul independenței și, deopotrivă, pe cel al anexării Transilvaniei la Ungaria.
Tot aici, o tânără văduvă avea să ia o decizie care sfida regulile epocii. Născută în 1824 la Ocna Sibiului, într-o familie modestă, întreținută de tatăl muncitor la salină, Bányai Júlia avea 17 ani când lucra în casa unui baron din Cluj, unde a învățat echitația, iar apoi a ajuns călăreață în arena unui circ din Viena. „Era o femeie de statură medie, cu umeri lați și o forță fizică ieșită din comun. Părul ei negru, ochii întunecați și aprinși, trăsăturile frumoase ale feței de culoarea măslinului îi dădeau un farmec aparte”, a descris-o preotul maghiar Hegyaljai Kiss Géza, într-un articol dedicat ei, în 1933.
Secretul sergentului
Tot la Viena, în 1847, Júlia s-a căsătorit cu un avocat, Sárosy Gyula, cu care împărtășea visul independenței Ungariei. În anul următor, bărbatul a murit din pricina unei boli, iar tânăra văduvă a dat hainele de doliu pe cele militare: a venit la Oradea îmbrăcată în uniforma lui și s-a înrolat voluntar în armată, cu numele defunctului ei soț Sárosy Gyula. Pretindea că este bărbat deoarece femeilor le era interzis să devină soldați. Și se pare că deghizarea a funcționat, fiindcă nu a fost depistată, o bună bucată de vreme.
Puținele cercetări istorice ce i-au fost dedicate arată că a urcat repede în ierarhia militară: la începutul anului 1849 a devenit sergent după ce, alături de câțiva soldați, a capturat 12 care cu provizii ale austriecilor, undeva la poalele Munților Apuseni.
La scurt timp, a fost rănită de o grenadă și a zăcut câteva săptămâni în spitalul militar din Oradea. Hegyaljai Kiss Géza a relatat că, de pe câmpul de luptă, a fost dusă la spital de comandantul companiei sale, orădeanul Matta Ede. Pare greu de crezut că acesta n-a aflat, măcar de la doctori, că sergentul Sárosy era de fapt o femeie. Cel mai probabil, a ales să păstreze secretul...
Demascată, dar acceptată
Júlia a continuat să se remarce pe câmpul de luptă. Un episod spectaculos s-a consumat când a demascat un spion austriac infiltrat într-o tabără maghiară de lângă Alba Iulia. Între soldați a apărut un meșteșugar masiv, care vorbea cu ei în ungurește, dar zilnic venea și dispărea, fără a mai fi de găsit. Júlia l-a „mirosit”, iar când i-a cerut să se legitimeze, acesta a scos un pumnal și a încercat s-o înjunghie, fără a reuși. Spionul a fost capturat și executat, iar Júlia a fost avansată în grad.
De data aceasta, actele militare o menționează ca locotenent pe „doamna Sárosy Gyula”, semn că identitatea ei fusese devoalată. Cel mai probabil, i s-a permis să îmbrace în continuare uniforma militară pentru că era o luptătoare curajoasă.
Căpităneasă la 25 de ani
Ulterior, după o bătălie la Florești împotriva rușilor, unde de una singură ar fi omorât patru cazaci, a fost avansată din nou, la gradul de locotenent-major. Punctul culminant a fost în vara anului 1849, când comandantul armatei revoluționare, Józef Bem, a făcut-o căpitan. Revoluția fusese înfrântă, dar meritele fostei călărețe de circ au fost recunoscute.
La 25 de ani, Júlia a reușit o performanță nemaiauzită până atunci: a demonstrat că o femeie poate fi, pe merit, căpitan. Cu toate acestea, a rămas o eroină necunoscută a istoriei și nu este omagiată la fel ca alți revoluționari maghiari. O singură școală din Ungaria îi poartă numele, la fel și o străduță mărginașă din Budapesta și un cartier din Debrețin. În rest, nu mulți știu povestea artistei de circ care a ajuns căpităneasă.
A murit la Cairo
După 1849, ca mulți unguri din Transilvania și nu numai, Júlia s-a refugiat în Imperiul Otoman. La Șumen, azi în Bulgaria, s-a reîntâlnit cu fostul ei șef, ofițerul Matta Ede, cu care s-a căsătorit în primăvara anului 1850. Nunta a fost descrisă în detaliu de cronicari, ca o fotografie a exilului: cei doi au fost cununați de trei preoți, unul romano-catolic, altul „greco-ortodox” și unul reformat, au avut deopotrivă invitați turci, unguri și polonezi, iar pentru a plăti cheltuielile Matta și-a vândut inelele moștenite din familia sa orădeană.
Cei doi soți și-au petrecut restul vieții în Orient, locuind o vreme la Constantinopol, apoi în Crimeea și în Cipru, pentru ca în final să se stabilească la Cairo, unde au deschis un han. Cuplul de căpitani a continuat să spere într-o revigorare a cauzei maghiare: la mijlocul anilor 1850, Júlia a adus în Brașov, Alba Iulia și Oradea manifeste ascunse în pălărie.
Júlia a murit și a fost înmormântată în capitala Egiptului, pe 1 noiembrie 1883, la 59 de ani. S-a stins, departe de casă, o femeie care a îndrăznit să înfrunte nu doar inamicul, ci și regulile vremii ei...