Lebenița de Bihor este anul acesta mai dulce, dar mai puțină. Seceta a împuținat producția. „În Diosig, tot anul acesta au căzut cam 100 de litri de apă pe metrul pătrat, cât i-ar trebui pământului într-o lună! Fără apă, lebenița nu crește”, zice fermierul Călin Negruț.
Ca să reziste, mizează pe promovarea pe internet și pe vânzarea directă către clienți. La fel procedează tot mai mulți fermieri bihoreni.
Vremea lubeniței
Anii tot mai secetoși, costurile tot mai mari și îmbătrânirea satelor au forțat mulți fermieri să pună sapa-n cui. Potrivit INS, suprafața cultivată cu pepeni verzi și galbeni în România a scăzut de la 10.200 hectare în 2024 la 9.500 ha anul trecut. În schimb, modernizarea fermelor a făcut ca producția să crească cu 20%, la 188.600 tone.
Topul marilor producători e deschis de județele Ialomița (67.133 tone) și Dolj (35.564 tone). La mare distanță, pe locul 14, în Bihor s-au produs 2.799 tone, cu 1.039 tone mai mult decât în 2024, îndeosebi în zonele Diosig și Valea lui Mihai, din nord-vest, Tinca și Avram Iancu, în sud.
La fel ca în restul țării, suprafața cultivată a fost în scădere. „Nu avem o cifră exactă, dar mulți fermieri renunță la această cultură din lipsă de forță de muncă. La recoltare, de exemplu, ai nevoie de un specialist care să aleagă lubenițele coapte și de mulți oameni care să le culeagă”, spune directorul adjunct al Direcției pentru Agricultură Județeană Bihor, Marius Ștefan (foto).
„Vânzarea e totul”
Bihorenii care în aprilie și-au plantat lubenițele în tuneluri acoperite cu folie agrotextilă, așa încât plantele să respire, au ieșit pe piață la 1 iulie, iar prima producție din câmp va ajunge pe tarabe săptămâna viitoare.
Săptămâna trecută, lubenița se vindea din câmp cu 1,85 lei kilogramul, cu 2,5 lei în piața en gros din Oradea și cu 5 lei în piețele din cartiere. Prețul scăzuse de la 8 lei, cât era în urmă cu trei săptămâni, și ar putea ajunge la jumătate în vârful sezonului.
„Producția e mai mică cu 30% față de anul trecut, așa că încercăm să vindem direct orădenilor”, spune Călin Negruț, care împreună cu soția sa, Andreea, lucrează 2 hectare în Diosig. Potrivit acestuia, circa 90% dintre vânzătorii din piețe sunt intermediari care revând marfa luată din piața en gros. „Nu e normal ca producătorul să ia 2,5 lei pe kilogram, la en-gros, după ce a investit 30.000 lei la hectar, iar comerciantul care plimbă lubenița de la o piață la alta să primească tot atât”, spune tânărul.
Ca să evite intermediarii, soții Negruț și-au închiriat trei mese în Piața Rogerius și își promovează marfa pe rețelele de socializare. „Anul trecut râdea lumea de mine în piață că-s lubenițar de TikTok. Acum, dacă au văzut că se fac cozi la noi, toți piețarii fac la fel”, zice Negruț. Fermierul postează zilnic măcar un filmuleț de promovare. „Vânzarea e tot. Degeaba produci marfă bună dacă nu o vinzi”, spune el.
Aprozar de cartier
Greutatea de a vinde l-a determinat pe Lajos Seres (foto), și el tot din Diosig, să-și reducă drastic suprafața cultivată. Dacă în trecut planta și 5 hectare, anul acesta s-a limitat la unul.
„Lubenița nu-i ca grâul sau porumbul, să o poți depozita până crește prețul. Într-o lună și jumătate, cât ține recoltatul, trebuie s-o vinzi”. Producția de acum a fost la jumătate față de cea din 2025. „Seceta ne-a afectat mult. Nu pot face fântâni ca să stropesc, pentru că apa este la peste 80 de metri adâncime”, explică bărbatul.
Ca să vândă, familia Seres participă la toate târgurile de producători organizate în Oradea și a închiriat un mic aprozar pe strada Lacul Roșu, unde ziua vinde legumele și fructele culese în zori. „Ne caută clienți din tot orașul. Nu știu ce ne-am face dacă n-am avea aprozarul”, spune Ana, soția fermierului, care se ocupă de vânzări.
„Degeaba produci mult...”
Unul dintre cei mai mari producători bihoreni, cu 6 hectare, agronomul Kondor Ferencz (foto) din zona Tinca își promovează și el marfa online. „Degeaba produci mult dacă rămâi cu marfa pe cap”. El vinde atât în câmp și în piața en-gros, cât și prin propriul aprozar din localitate: „În en gros lucrăm cu 20 de comercianți, la 2,5 lei kilogramul, dar mă întorc acasă cu mașina goală”.
Ca să evite vârful de sezon, care l-ar obliga să-și vândă toată producția în câteva săptămâni, fermierul și-a plantat lubenița eșalonat, pentru ca fructele să se coacă treptat: „Am ieșit în piață la începutul lui iulie cu lubenița din tunel și, în funcție de vreme, vom ieși prin 10 august cu cea din câmp”.
Intervalul mai lung înseamnă, însă, și costuri mai mari cu irigarea și tratamentele contra caniculei și dăunătorilor. Totuși, speră să le poată include în preț. „Anul acesta, lubenița se dă cam cu 50 de bani mai mult față de aceeași perioadă din 2025, un preț corect. Numai de-ar ține...”, zice fermierul.
Pentru bihoreni, provocarea nu mai este doar să obțină lubenițe dulci, ci să le și vândă când sunt coapte și proaspete. Într-o piață dominată de intermediari, cumpărătorul care îi poate salva se află, iată, la un click distanță...
„O lubeniță bună are codița verde cu un punct alb în centru. Dacă codița e uscată, lubenița e veche. Bătutul cu degetul în coajă nu te ajută să afli dacă e coaptă. Aceeași lubeniță sună altfel dacă o ții în mână, pe masă sau pe jos.”
Călin Negruț