Formaţia de fotbal CAO 1910 Oradea (care din vară se va numi FC Bihor) îşi va pierde în această iarnă unul dintre cei mai buni jucători ai săi, după ce căpitanul de echipă, Cosmin Letan, a fost admis la un concurs pentru accederea într-o structură din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

"Ideea este că am participat la un concurs din sursă externă pentru un post la Penitenciarul Oradea şi am reuşit. Şi, având în vedere că totuşi vorbim de un loc de muncă stabil, plus vârsta mea, din păcate, cred că-mi va fi destul de greu să le mai combin", a declarat pentru BIHOREANUL Cosmin Letan, în vârstă de 33 de ani. 

După aflarea veşti admiterii în structura Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Letan şi-a informat antrenorul, pe Florin Fărcaş, despre iminenta lui plecare. "Am discutat cu Florin, l-am anunţat ca să ştie şi el, să aibă timp pentru a găsi soluţie acolo, însă momentan nu am reziliat nimic. Mă voi prezenta marţi la reunirea echipei şi probabil voi purta discuţii şi cu preşedintele", a mai afirmat cel care a fost şi principalul executant al loviturilor de la 11 metri pentru CAO. 

Cosmin Letan nu şi-a început încă activitatea la noul job, fiind încă în faza de proceduri (întocmire dosar etc). Cel mai probabil, va fi încadrat din 1 februarie. 

Căpitanul orădenilor a şi transmis un mesaj de despărţire, în care le mulţumeşte colegilor, promiţând că va fi suporterul lor. "Sunt fericit şi mulţumit pentru munca depusă în aceşti ani la CA Oradea. Las echipa pe un loc 1 mai mult decât onorabil. Nu am cum să nu fiu mândru de această performanţă. În acelaşi timp mă încearcă un sentiment de tristeţe, toţi cei implicaţi în această muncă sunt oameni de bună credinţă, o echipă la nivel de vestiar foarte unită, umilă şi cu "foame" de performanţă, cu care am avut o colaborare mai mult decât satisfăcătoare. Cu mine sau fără mine, viaţa merge înainte şi sunt convins că vor reuşi în continuare să aibă un parcurs la fel de bun, cu rezultate pe masură, asta datorită efortului depus şi a calităţii pe care o au. Le doresc mult succes şi voi rămâne un suporter foarte apropiat. Baftă multă!", a scris Cosmin Letan.

Cosmin nu se desparte uşor de CAO, având în vedere şi situaţia din clasament a echipei. Amintim că jucătorii pregătiţi de antrenorul Florin Fărcaş au încheiat anul pe primul loc în Seria a 10-a a Ligii a III-a, lăsând în urmă echipe cu pretenţii, bugete mai mari, dar şi jucători experimentaţi, precum Minaur Baia Mare, Lotus Băile Felix şi SCM Zalău. "Vă daţi seama că mi-aş fi dorit să duc la bun sfârşit acest campionat, eram curios să văd şi potenţialul în play-off, plus că acestea sunt meciurile frumoase, cu echipe bune", a mai precizat Letan pentru BIHOREANUL.

De-a lungul carierei sale, Cosmin Ionuţ Letan a evoluat pentru Lotus Băile Felix, Luceafărul Oradea, FC Bihor, FC Braşov, Metalurgistul Cugir, CS Mădăras, Dacia Gepiu şi CAO 1910 Oradea.