Captură de proporţii a poliţiştilor orădeni care, miercuri seara, au descoperit într-o maşină pe care au oprit-o în trafic pe strada Mihai Kogălniceanu 3.000 de pachete de ţigări nemarcate, ambalate în saci.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, la volanul maşinii se afla un bărbat de 49 ani din Oradea, al cărui nume nu a fost făcut public.
„În urma controlului autovehiculului, polițiștii rutieri orădeni au constatat că acesta transporta în portbagaj și pe bancheta din spate 60.000 de țigarete (3.000 de pachete) nemarcate legal, ambalate în saci din plastic”, se arată în informare.
Țigaretele nemarcate legale au fost indisponibilizate, iar polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Bihor au întomit dosar penal pe numele orădeanului pentru deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.
Dacă acuzaţia va fi dovedită iar orădeanul va fi trimis în judecată, acesta riscă o pedeapsă între 1 şi 5 ani.