Captură împresionantă a poliţiştilor de la Compartimentul Urmăriri din Serviciul de Investigaţii Criminale Bihor, care în ultimele zile au prins şi trimis după gratii şapte persoane condamnate definitiv de instanţele din ţară la detenţie, unele urmărite naţional chiar şi de 5 ani.
Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, primii au fost doi orădeni, de 31 respectiv 39 ani, condamnaţi de Tribunalul Bihor la câte 5 ani de închisoare, pentru trafic de persoane, prinşi şi încarceraţi vinerea trecută.
Tot atunci, poliţiştii au depistat şi reţinut un sătmărean de 44 de ani, condamnat de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la furt calificat, respectiv un orădean de 40 ani, condamnat definitiv de Tribunalul Bucureşti la 4 ani şi 6 luni de detenţie pentru delapidare cu consecinţe deosebit de grave.
De asemenea, duminică, poliţiştii Compartimentului Urmăriri au reţinut un bărbat de 37 de ani, din comuna Costache Negri, judeţul Galaţi, urmărit naţional, condamnat de Judecătoria Galaţi la 3 luni închisoare pentru comiterea unor infracţiuni rutiere.
Tot duminică, a fost reţinut un bărbat de 28 de ani, din localitatea Beleghet, judeţul Bacău, urmărit naţional, condamnat de magistraţii Judecătoriei Moineşti la 1 an şi 4 luni de închisoare, pentru distrugere prin incendiere.
Luni, poliţiştii au prins şi reţinut un orădean de 47 de ani, condamnat de Tribunalul Bucureşti la 5,6 ani închisoare, pentru înşelăciune.
"Cei în cauză au fost încarceraţi în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepselor la care au fost condamnaţi", se arată în informarea poliţiştilor.