Un bărbat din Bihor oprit de un echipaj de poliţie în trafic pe Calea Bihorului din Oradea a rămas fără maşină şi a dormit o noapte în Arestul Poliţiei Bihor, după ce poliţiştii au descoperit că autoturismul pe care îl conducea era plin cu ţigări de contrabandă.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, bihoreanul, un bărbat în vârstă de 41 ani din comuna Spinuş, a fost oprit vineri în trafic, în timpul unei acţiuni comune a poliţiştilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, Poliției Municipiului Oradea şi a specialiștilor din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj.
"În autoturism au fost găsite 5.000 pachete de ţigări cu timbru neconform, provenite din contrabandă", se arată în informare.

Atât ţigările, cât şi banii găsiţi asupra bărbatului, precum şi autoturismul Opel pe care acesta îl conducea, au fost indisponibilizate, urmând să fie confiscate.
Totodată, bihoreanul s-a ales cu dosar penal pentru contrabandă în varianta asimilată, fiind reţinut pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor.

Cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.