Polițiștii Serviciului arme, explozivi și substanțe periculoase au finalizat percheziţiile derulate în Bihor în ancheta ce priveşte firma care a comercializat ilegal, prin intermediul unui magazin online, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora.

În total, în Bihor s-au derulat 10 percheziţii domiciliare, după cum se arată într-un comunicat transmis, vineri, la prânz, de Bihorul de presă al Poliţiei Bihor.

Scotocirile s-au derulat în Oradea, Sântandrei, Oşorhei, Haieu, Abram, Ţeţchea şi Lunca, de unde s-au ridicat 4 arme neletale lungi cu aer comprimat, 3 arme neletale scurte, o arbaletă, 2344 de proiectile din plumb, pentru arme neletale, 62 de cartușe neletale, de calibru 9 mm și 5 săgeți pentru arbaletă.

După cum a relatat şi BIHOREANUL, acţiunea priveşte o anchetă a Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din Poliţia Constanța pornite pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.

Concret, poliţiştii constănţeni au indicii că o firmă din afara teritoriului țării a comercializat prin intermediul unui magazin online, inclusiv unor cetăţeni români, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora.

Cumpărătorii plasau comenzile pe site, iar firma livra armele şi muniţiile prin intermediul firmelor de curierat, fără a declara că produsele sunt unele supuse autorizării.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!