Urmărire ca-n filme, joi, pe DN 76, între Oradea şi Beiuş după ce şoferul unei maşini a refuzat să se oprească la semnalul unui echipaj rutier al Postului de Poliţie Drăgeşti.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu, incidentul s-a petrecut în jurul orei 9 dimineaţa, iar autoturismul, dat în consemn imediat de poliţişti, a fost blocat după circa 30 kilometri, în localitatea Pocola.

"În autoturism se aflau două persoane care, după ce au oprit, au fugit înspre malul Crişului Negru, fiind prinse de poliţişti şi identificate ca fiind un bărbat de 33 de ani şi un tânăr de 23 de ani, ambii din comuna bihoreană Gepiu", a declarat Alina Dinu.

În urma verificărilor s-a stabilit că şoferul maşinii nu avea permis. Mai mult, maşina era furată, împreună cu alte bunuri, chiar din curtea unui localnic din Sântandrei.

Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore în Arestul Poliţiei Bihor, iar vineri, şoferul, Lucian Câmpean, a fost prezentat la Judecătoria Oradea unde a fost arestat pentru 30 de zile.

Câmpean, poreclit "Păsulă", nu e la primul furt, ajungând celebru în septembrie anul trecut, când era anchetat tot pentru furt. Interceptările dispuse în dosarul său au scos la iveală o nouă faptă: că, prins fără permis călare pe o motocicletă, l-a şpăguit pe poliţistul rutierist cu un porc tranşat.

Atât poliţistul, Ionuţ Sala, cât şi hoţul, au fost arestaţi, iniţial preventiv iar apoi la domiciliu, şi trimişi în judecată de procurorii Parchetului Bihor, procesul fiind pe rolul Tribunalului Bihor. Între timp, însă, magistraţii au schimbat măsura cu controlul judiciar, motiv pentru care, iată, "Păsulă" s-a reapucat de vechile metehne.

Citiţi întreaga poveste a hoţului-şpăgar în articolul: Porcărie în doi: Porcul tranşat primit şpagă de poliţistul Ionuţ Sala urma să fie împărţit cu un coleg rutierist