Două persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale, în urma unui accident rutier produs, marţi după-amiază, pe Calea Clujului din Oradea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisar şef Alina Fărcuţa, accidentul rutier a fost semnalat prin numărul de urgenţă 112 la ora 16.08.

"În evenimentul rutier sunt implicate 5 autoturisme, dintre care 4 se aflau în mers, iar unul staţiona. Două persoane au fost transportate la spital pentru investigaţii medicale. Poliţiştii efectuează cercetări la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor. 

Până la finalizarea cercetărilor, circulaţia în zona în care s-a produs accidentul a fost restricţionată.

"Traficul rutier se desfăşoară pe ambele direcţii, însă doar pe câte o bandă. Rugăm conducătorii auto să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri prezenţi la faţa locului", a mai spus comisarul şef Fărcuţa.