Două persoane au ajuns la spital, din fericire doar cu leziuni uşoare, în urma unui carambol produs marţi, pe DN 1, lângă localitatea Săbolciu, accidentul rutier fiind provocat de şoferul unei autoutilitare care nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în trafic.
Evenimentul rutier s-a produs, marţi, în jurul orei 12, la intersecţia DN 1 cu drumul comunal 46, unde un şofer în vârstă de 44 ani din judeţul Alba, care conducea o autoutilitară pe direcția Oradea - Cluj, nu a păstrat o distanță corespunzătoare în timpul deplasării, acroşând din spate un autoturism care se deplasa în fața sa, condus de un bihorean în vârstă de 49 de ani, din comuna Țețchea.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat pe sensul opus de circulație, în fața unei alte maşini conduse de un tânăr de 19 ani, din comuna Șuncuiuș. Iar acesta, încercând să evite coliziunea, a acroșat un autobuz, oprit pe drumul comunal 46.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, în urma accidentului rutier, o femeie de 44 de ani, din Șuncuiuș, pasageră în cel de-al doilea autoturism și un bărbat de 35 de ani, din Săcădat, pasager în primul autoturism, au suferit leziuni ușoare.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii rutieri sub coordonarea unui procuror, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.