Polițiștii rutieri au stabilit primele concluzii privind accidentul produs luni după-amiază, în afara localității Biharia, pe DN19, unde au fost implicate patru autoturisme, iar o femeie de 32 de ani - care a trebuit descarcerată - și un copil care se afla în mașina ei au ajuns în spital cu diferite răni.

Potrivit comunicatului transmis marți de IPJ Bihor, evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 15.49, după ce un bărbat de 57 de ani, din comuna Sânmartin, care circula dinspre Biharia spre Oradea, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, din motive care urmează să fie stabilite în cadrul cercetărilor.

Mașina acestuia a intrat în coliziune laterală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 56 de ani, din Tileagd. Impactul a generat un carambol, în care au fost antrenate alte două vehicule.

Autoturismul condus de șoferul din Sânmartin a fost proiectat într-o a treia mașină, condusă înspre Satu Mare de o femeie de 32 de ani din comuna Biharia, apoi într-un al patrulea autoturism, condus de un bărbat de 36 de ani din Cetariu.

În urma accidentului, femeia din Biharia a suferit multiple leziuni și a fost transportată la spital pentru îngrijiri. De asemenea, un copil de 6 ani aflat în mașina ei a fost rănit ușor.

Dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD, a declarat luni seara pentru BIHOREANUL că femeia a suferit o fractură deschisă de membru superior, iar băiețelul, mai multe răni la nivelul membrelor și un mic traumatism cerebral. 

Amintim că alte două persoane (o fetiță de 9 ani și un bărbat) au fost evaluate medical la fața locului și duse la spital, însă în cazul acestora nu a fost necesară internarea.

Toți cei patru șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au arătat că nici unul nu consumase alcool. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!