Alina Ștefanovici, cardiolog-șef la Spitalul Clinic „Avram Iancu” Oradea, aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, fiind acuzată că ar fi primit, în mod repetat, bani și bunuri de la pacienți pentru acte medicale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

Printre cei care ar fi plătit se numără pompieri și jandarmi care aveau nevoie de documente medicale pentru procedurile de pensionare anticipată, susțin anchetatorii.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, medicul a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată, după ce, în perioada 20 februarie - 28 octombrie 2020, ar fi primit bani și diverse foloase patrimoniale, inclusiv bunuri alimentare, de la pacienți internați sau consultați în spital. În schimb, aceasta ar fi efectuat consultații de specialitate, investigații cardiologice și ar fi întocmit documentele necesare prezentării unor cadre militare în fața comisiilor de evaluare a capacității de muncă.

„Conduita descrisă s-a realizat în baza unei rezoluții infracționale unice, într-un interval temporal relativ compact, după un modus operandi identic, constând în acceptarea și primirea de foloase necuvenite în legătură cu actul medical prestat. Faptele astfel reținute sunt de natură să afecteze imparțialitatea, integritatea și buna desfășurare a serviciului public medical”, se arată în informare.

Anchetatorii au documentat zece astfel de situații, în care Ștefanovici ar fi primit cel puțin 600 de lei și 100 de euro, la care se adaugă foloase necuantificate, deoarece o parte din bani ar fi fost lăsați în plicuri, împreună cu produse alimentare.

Anchetă întinsă pe 5 ani

Cazul a fost trimis în fața instanței de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, care a beneficiat de sprijinul Serviciului Județean Anticorupție, dar, după cum a aflat BIHOREANUL, ancheta a fost declanşată în 2020 de procurorii Parchetului Militar, după ce aceștia au primit informații privind un număr tot mai mare de pompieri și jandarmi din Bihor și județele învecinate care se pensionau anticipat, la vârste de 40-43 de ani, pe baza unor acte medicale considerate fictive, eliberate inclusiv de Ștefanovici, la acea vreme membră în comisia de evaluare a capacității de muncă.

Pentru a strânge probe, procurorii militari au montat camere de supraveghere în cabinetul doctoriței, însă pandemia a redus semnificativ numărul „solicitanților”. Ulterior, pe măsură ce au apărut indicii privind implicarea unor cadre MAI din Capitală, pentru cercetarea cărora competenţa aparţinea DNA, dosarul a fost transferat în două rânduri în ancheta DNA, iar în final a fost declinat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Conform surselor BIHOREANULUI, în faţa anchetatorilor, doi pompieri şi un jandarm trecuţi în rezervă au recunoscut că au plătit sume între 100 şi 200 euro doctoriţei. Alina Ştefanovici a refuzat să facă vreo declaraţie, uzând de dreptul la tăcere în faţa anchetatorilor. 

Procesul doctoriţei Alina Ştefanovici va începe la Tribunalul Bihor.

Dr. Ștefanovici: „Anchetatorii nu au găsit nimic”

Într-o declarație făcută pentru site-ul Bihon.ro, dr. Alina Ștefanovici a susținut că nu a fost înștiințată că a fost trimisă în judecată și a afirmat că ar fi primit „o ciocolată, cafea, ceva sirop de mure - lucruri pe care oricum nu le-am folosit - și sume modice, ca recompensă de la pacienți, în condițiile în care nu am condiționat serviciile medicale de oferirea acestor bani și produse”.

„Se vede și pe înregistrări că eu ziceam că «Nu, nu e cazul». Asta în condițiile în care erau insistențe foarte mari din partea pacienților”, a declarat doctorița, precizând că activitatea i-a fost supravegheată audio-video timp de 3 luni.

Cardiologa a mai afirmat că anchetatorii au făcut „tot felul de verificări, dar nu au găsit nimic”. De asemenea, notează sursa citată, ea a susținut că a încercat să facă bine, să ajute, făcând trimitere la „obiceiul oriental ca atunci când te duci la medic, să te duci cu o atenție”.

UPDATE: Drept la replică - „Nu am condiționat vreodată îndeplinirea actului medical”

După apariția acestui articol, dr. Alina Ștefanovici a transmis BIHOREANULUI următorul drept la replică, pe care îl redăm integral mai jos:

„Începând din anul 2018 am fost subiectul unei laborioase anchete penale, vizând suspiciunea că aș fi acordat/înlesnit pensionarea pe caz de boală a unor persoane.

În cadrul anchetei, o perioada îndelungată, am fost supusă măsurilor de supraveghere plenară: la locul de muncă, prin ascultarea telefoanelor, montarea de dispozitive de urmărire pe autoturism, înregistrarea ambientală a întâlnirilor subsemnatei cu diferite persoane.

Constat că, după 7 (ȘAPTE) ani de anchetă, efectuată de Direcția Generală Anticorupție, Parchetul Militar, DNA, DIICOT, Parchetul Bihor, etc, NU sunt acuzată de vreo pensionare ilegală.

În concret, în sarcina mea se reține faptul că, FĂRĂ A FI FOST PRETINSE, am acceptat mici atenții de la unii pacienți, atenții constând din: sirop de mure, acatiste, ciocolată, mere bio, respectiv sume modice de bani, ÎNSUMÂND CÂTEVA SUTE DE LEI, deocamdată la nivel de afirmații - toate refuzate de subsemnata, în mod expres și repetat.

Nu am condiționat vreodată îndeplinirea actului medical și nu am pretins niciodată nimic niciunui pacient.

Dacă instanțele de judecată vor considera că sunt vinovată, voi respecta întru-totul hotărârile care urmează să fie pronunțate în cauză”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!