O nouă veste, cum altfel decât proastă, dar în plus şi denotând ticăloşie, a apărut zilele trecute, când Curtea Constituţională, parcă vrând să confirme că e penibilă, a anulat dreptul legal al victimelor comunismului de a fi despăgubite de statul român pentru suferinţele îndurate fie ca deţinuţi politici, fie ca deportaţi în domicilii obligatorii.

La solicitarea Guvernului, magistraţii celei mai înalte Curţi au dovedit dintr-un condei că sunt cei mai mici judecători, anulând din Legea 221/2009 privind condamnările politice şi măsurile administrative asimilate acestora între 6 martie 1945 şi 22 decembrie 1989 cel mai important articol, şi anume cel care dădea posibilitatea victimelor comunismului să se adreseze instanţelor teritoriale pentru a obţine despăgubiri.

Că este vorba de o ticăloşie săvârşită de Guvern şi de "constituţionali" în cârdăşie o demonstrează chiar istoria legii. Iniţiată în 2006 de către ministrul de atunci al Justiţiei, Monica Macovei, dar fără a o promova spre adoptare în Guvern, legea a ajuns pe masa executivului abia în 2007, sub hulitul ministru Tudor Chiuariu, "băiatul acela obraznic", cum îi spunea şeful statului, Traian Băsescu. În Senat, actul a fost adoptat cu unanimitate de voturi pe 12 mai 2008, iar după un an, în primăvara lui 2009, a binevoit şi Camera Deputaţilor, prezidată de Roberta Anastase, să adopte textul cu doar un vot împotrivă.

Din martie 2009, aşadar, foştii deţinuţi politici şi foştii deportaţi au putut deschide procese pentru compensaţii. Dar, speriat că va trebui să achite câteva zeci de milioane de euro "nesimţite" pentru 1.500 de victime ale holocaustului comunist, democratul premier Emil Boc a emis OG 62, prin care a limitat la 10.000 de euro suma maximă ce putea fi acordată de instanţe. Repet, mutilând legea printr-o ordonanţă. În paralel, tot anul trecut, şeful Guvernului a ordonat Ministerului Finanţelor să atace Legea 221 la Curtea Constituţională, iar sentinţa a fost anunţată zilele trecute, când prin deciziile 1.358 şi 1.360 "constituţionalii" au desfiinţat articolul în baza căruia se acordau despăgubirile.

Totul se întâmplă în regimul Băsescu, cel care în 2007 şi-a câştigat simpatia populară printr-un celebru Raport de condamnare a comunismului, pentru ca recent, acum nici două luni, să şocheze cu declaraţia că "dacă Ceauşescu ar fi condus România doar 10 ani, ar fi rămas în istorie ca un preşedinte mare". Iar "intelectualii lui Băsescu", în frunte cu Tismăneanu & Patapievici, nu găsesc, evident, niciun reproş preşedintelui.

Şi, chiar, ce rost ar mai avea să plângem că foştii gardieni o duc mai bine decât foştii deţinuţi politici, de vreme ce statul, la fel ca înainte de 1989, adânceşte cu bună ştiinţă diferenţa între ce spune şi ce face? Halal anticomunism, de lepre, tovarăşi!