Prefectul Dumitru Ţiplea a anunţat că, în urma unei hotărâri adoptate, luni, de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, localurile din 7 unităţi administrative din Bihor vor rămâne închise pe partea de interior în următoarea săptămână din cauza numărului mare de infecţii cu Covid-19.

"În ce priveşte desfăşurarea activităţii HORECA, avem un număr de 7 unităţi administrative care vor avea activitatea restricţionată în interior în următoarea săptămână, din cauza numărului de cazuri din acele comunităţi: Vadu Crişului, Boianu Mare, Ceica, Chşlaz, Beiuş, Bratca şi Gepiu", a declarat Ţiplea.

Acesta a mai adăugat şi că, luni, în judeţul Bihor erau 733 cazuri active de Covid-19 şi 2.405 de pacienţi vindecaţi, iar datele arată că cifrele ar fi în scădere.

"În săptămâna care a trecut, avem o medie a cazurilor pe 7 zile de 37 de cazuri pe zi, iar în săptămâna anterioară un număr de 45 de cazuri. Practic, în judeţul Bihor, cazurile au scăzut de la o săptămână la cealaltă, ceea ce ne bucură", a spus Ţiplea.

După cum BIHOREANUL a mai scris, în ultimele 24 de ore în Bihor au fost diagnosticate doar 12 persoane infectate cu SARS-CoV-2, însă au avut loc trei decese pe fondul infectării. A murit inclusiv o orădeancă de 26 de ani, proaspătă mămică, pentru a cărei viaţă la începutul lunii au luptat două echipe de anestezişti şi obstetricieni de la Spitalul Municipal şi de la cel Judeţean.

Pe de altă parte, în aceeaşi declaraţie făcută pe Facebook, prefectul a anunţat şi că în perioada 21-29 septembrie, în Bihor şcolile vor funcţiona după un scenariu verde, exceptându-le pe cele din 2 UAT-uri, din Vadu Crişului şi Boianu Mare.

De asemenea, el a amintit şi că Prefectura Bihor, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie, face verificări în cazul persoanelor care au vize de flotant. Potrivit lui Ţiplea, în judeţ sunt peste 13.000 de persoane care au vize de reşedinţă temporară, fiind câteva UAT-uri care au "o incidenţă mare a vizelor de flotant", la Brusturi (123), Copăcel (292), Drăgeşti (209), Gepiu (301), Nucet (352), Săcădat (234), Sâmbăta (120) şi Sârbi (415).

Citiţi un articol detaliat pe cea din urmă temă, marţi, pe site-ul www.eBihoreanul.ro.