Carosabilul din strada Alexandru Xenopol va fi lărgit prin îngustarea trotuarului pentru a face loc maşinilor.

Municipalitatea a demarat lucrări de reparaţii ale curţilor blocurilor din perimetrul străzilor Calea Aradului, Alexandru Xenopol şi Henri Coandă care se vor finaliza cu amenajarea de locuri de parcare de domiciliu şi alei.

"Administraţia locală este în permanenţă preocupată de confortul şi siguranţa cetăţenilor şi încearcă, acolo unde este posibil, să transforme zone neamenajate în spaţii cu facilităţi concrete", a declarat viceprimarul Marcel Dragoş.

Potrivit edilului, lucrările au ca scop fluidizarea circulaţiei auto în zona celor trei străzi. "Strada Xenopol este destul de aglomerată. În prezent, locuitorii zonei parchează pe ambele margini ale drumului şi, mai ales la ore de vârf când lumea vine acasă, se creează ambuteiaje", a explicat pentru BIHOREANUL, viceprimarul Marcel Dragoş.

Potrivit acestuia, în cadrul lucrărilor vor fi amenajate locuri de parcare de domiciliu pentru riverani, astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să parcheze în stradă sau pe spaţiile verzi.

"Până la finalizarea lucrărilor vom avea deja făcut proiectul care ne va spune în mod clar cum vom amenaja parcările, la 45 de grade sau paralel cu bordura. În paralel, până la finalizarea lucrărilor vom lua decizia dacă strada Xenopol, care este aglomerată, rămâne în continuare cu dublu sens sau o vom face cu sens unic. Nu este exclus să introducem circulaţia cu sens unic pe străzile Xenopol şi Henri Coandă", a spus Dragoş.

Lucrările de modernizare din zona Calea Aradului sunt realizate de firma Drumuri Orăşeneşti în baza contractului cadru de reparaţii şi întreţinere străzi încheiat cu municipalitatea şi au ca termen de finalizare data de 1 iulie.