Plăteşte, bolnavule!

"Pentru că pacientul are dreptul la liberă informare, s-ar putea ca în curând conducerea celor trei mari spitale din Oradea - Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Municipal şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie - să pună afişe la intrarea în spitale sau în ambulatorii, ori să distribuie fluturaşi prin care să anunţe pacienţii că ar putea fi obligate de CAS să instituie coplata serviciilor medicale care nu au caracter de urgenţă, întrucât CAS a scăzut alocările de fonduri către spitalele orădene".

Anunţul a fost făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute împreună cu conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, de viceprimarul Oradiei, Gheorghe Carp, cel în a cărui responsabilitate se află coordonarea unităţilor spitaliceşti preluate anul trecut de municipalitate de la Ministerul Sănătăţii.

Reformaţi, dar subfinanţaţi

"Anul trecut, după descentralizare, am făcut tot posibilul pentru luarea măsurilor de reformă şi pentru eficientizarea activităţii, am crescut semnificativ calitatea serviciilor medicale, am scăzut cheltuielile de personal cu peste 16% şi am redus numărul de paturi de la 813 la 713", a declarat managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea, dr. Carmen Pantiş.

Aceasta a precizat că, totuşi, CAS a alocat unităţii pe care o conduce, pe lunile ianuarie şi februarie, fonduri mai mici nu cu 16%, ci cu aproape jumătate, adică 6,3 milioane lei pe cele două luni în acest an, faţă de aproape aceeaşi sumă, anul trecut, pe o singură lună.

"Anul trecut, CAS ne deconta serviciile medicale pentru 3.200 de pacienţi lunar, anul acesta, în urma aplicării măsurilor de reformă, inclusiv un mai bun triaj al pacienţilor la internare, avem lunar 2.500 de pacienţi, dar din fondurile de la CAS nu putem asigura servicii decât pentru 2.100 de pacienţi pe lună", a mai spus managerul spitalului.

Discriminare pentru Oradea

Dr. Carmen Pantiş a specificat că unitatea pe care o conduce a ajuns la performanţa de a avea o durată medie de spitalizare de 6,25 zile per pacient, în timp ce media naţională este de 9 zile iar cea europeană de 5 zile, şi cu toate acestea CAS nu alocă fonduri conform performanţelor.

"Suntem victimele propriei reforme", a spus şi dr. Călin Hozan, directorul medical al Spitalului Judeţean. "În timp ce Ministerul Sănătăţii ţine cont de gradul de clasificare a spitalelor, CAS nu ţine cont de acest lucru, la fel cum nu ţine nici de performanţele spitalului", a mai spus Hozan. Urmarea, a adăugat el, este că "s-a ajuns la situaţii paradoxale, pentru că spitalele din restul judeţului, care nu au aplicat măsuri de reformă, primesc fonduri la fel ca anul trecut, în timp ce noi primim mai puţin".

Ca exemplu al acestei anomalii, directorul medical a afirmat că "pentru un pacient cu apendicită cronică pe care nu îl rezolvă şi pe care îl externează după 3 zile ca să ni-l trimită nouă, Spitalul din Beiuş primeşte 1.300 lei, iar noi, care rezolvăm cazul, primim doar jumătate din această sumă".

Buni, dar degeaba

Situaţia e cu atât mai absurdă, a remarcat viceprimarul Oradiei, Gheorghe Carp, el însuşi medic şi fost manager al Spitalului Municipal, încât CAS nu ţine cont nici de clasificarea spitalelor, nici de specializarea cadrelor medicale din spitalele orădene faţă de colegii din restul judeţului, şi nici de complexitatea cazurilor pe care le rezolvă spitalele din reşedinţa de judeţ, ci doar de numărul de paturi.

"Judeţul Bihor are în total 3.500 de paturi, din care 2.100 de paturi în spitalele orădene, deci acestea au 70-75% din totalul numărului de paturi de spital din judeţ, dar primesc de la CAS doar 60% din fondurile alocate pentru serviciile medicale prestate în judeţ, în condiţiile în care peste 60% din pacienţii spitalelor orădene sunt, totuşi, din afara municipiului", a spus viceprimarul, subliniind: "Aşadar, cazurile complexe se rezolvă la Oradea, dar spitalele orădene primesc doar jumătate din sumele pe care le primesc spitalele care le trimit aceste cazuri".

La CAS sunt banii dvs.!

Viceprimarul Gheorghe Carp a anunţat că în cursul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire între reprezentanţii municipalităţii, cei ai CAS Bihor şi conducerile spitalelor orădene (cele trei deja menţionate, plus Spitalele de Neurologie şi Psihiatrie, respectiv de Pneumoftiziologie). "Am arătat conducerii CAS Bihor că nu este corect modul în care au alocat fondurile pentru spitalele orădene şi ni s-a spus că nu pot lua o decizie decât în cadrul Consiliului de Administraţie, care se va întâlni abia luna viitoare. Dacă nu se va rezolva problema, vom fi nevoiţi să luăm măsuri extreme şi nepopulare, urmând ca pacienţii să fie solicitaţi să acopere singuri costul spitalizării", a afirmat Carp.

Acesta consideră că modul de alocare a fondurilor de către CAS este incorect, deoarece - spre deosebire de Ministerul Sănătăţii - CAS nu ia în calcul gradul de complexitate sporit al prestaţiilor medicale asigurate pacienţilor în spitalele orădene şi, în schimb, alocă fonduri la fel de mari pentru spitalele care nu au aplicat nicio măsură de reformă.

"Este în judeţ un spital care primeşte fonduri la fel ca anul trecut, deşi a reuşit să nu reducă numărul de paturi, iar 90% din cheltuielile pe care le face sunt cheltuieli de personal", a mai spus Carp, refuzând să nominalizeze spitalul respectiv. "Cei care au făcut reformă sunt sancţionaţi acum de CAS. Sistemul spitalicesc din Oradea este viabil, avem personal medical bun şi aparatură, avem un sistem reformat, dar el nu poate funcţiona corespunzător dacă este în aşa fel subfinanţat", a concluzionat viceprimarul Oradiei.