Extinderea Oradiei în secolul al XIX-lea și în cel următor a dus la apariția a noi cartiere, legate treptat de restul urbei prin noi drumuri. În anii 1840, între Episcopia Romano-Catolică și malul Crișului apărea o nouă zonă de case, radical modificată în anii 1980 ai comunismului, pentru a se construi locuințe colective.
BIHOREANUL vă arată cum a apărut bulevardul Decebal și cartierul de pe laturile lui, dar și ce a fost acolo înainte.
Întâi a fost Olosigul
În prima jumătate a secolului XIX, Oradea încă nu era unificată, iar Olosig era o localitate de sine stătătoare. Strada principală, azi Republicii, era trasată, pe ea fiind construite case și clădiri cu etaj. Olosigul era împărțit în două de pârâul Paris, care cobora dealul pe strada Doja și se vărsa în Criș în zona Podului Decebal de azi. În capătul vestic se aflau sediul Episcopiei Romano-Catolice și catedrala episcopală, inclusiv locuințele și grădinile canonicilor.
Prin anii 1830, între Episcopie și Criș s-au făcut parcelări și au apărut câteva drumuri (foto), în scurt timp fiind construite zeci de case. O uliță mergea dinspre Palatul Baroc spre Criș, cam unde e azi strada Menumorut, o alta spre est (azi strada Partenie Cosma), iar încă una, cu ramificații, către cimitirul Olosig. La vestul ultimei străzi începeau terenurile grădinarilor bulgari.
În lunca Crișului
Până în 1859 drumurile erau denumite, iar, datorită proximității, cartierul era poreclit Rét (luncă), cuvântul existând și azi în denumirea parohiei reformate din apropierea Gării. Oficial, zona făcea parte din Olosig. Exista și o stradă Rét, o alta Halász (Pescarilor), strada Fáczán (Fazanului), strada Rozmaring (Rozmarinului) - redenumită Nagy Temető (Cimitirului Mare), strada Téglavető (Zidarilor). Numeroase case au fost construite aici mai ales între 1900-1914.
Cartierul era „mic, dar îngrijit”, nota un ghid de epocă, deși locuitorii reclamau de multe ori presei lipsa utilităților. Strada ce ducea la Episcopie și la parcul Schlauch (azi Parcul Petőfi) se numea Széles, adică strada Largă, datorită lățimii sale. În 1913, pentru a lega cartierul de piețele de lemne, de porci și de cai de pe malul stâng al Crișului, era construit un pod metalic (foto).
Crește cartierul
Configurația străzilor s-a menținut în perioada interbelică, iar cartierul s-a extins spre nord și vest, înconjurând cimitirul și unindu-se cu Cartierul Grădini de pe Calea Iuliu Maniu (azi bulevardul Ștefan cel Mare).
Sub administrația românească, străzile vechi au fost redenumite în Odobescu, Negruzzi, Bălcescu, Doina, Wilson, iar cele noi au fost trasate neregulat, apărând noi „colonii” cu case, precum „Ardelean”, „Molnár” sau „Buk”. Una dintre noile artere, numită după cărturarul basarabean Vasile Stroescu, a fost prelungită și unită după câțiva ani cu strada paralelă parcului Schlauch, astfel apărând „șoseaua” devenită bulevardul Dacia de azi.
În 1931, pe strada General Holban (Menumorut) era construit Spitalul Sf. Iosif (foto), lângă aflându-se o farmacie, în timp ce peste drum, în colțul cu strada Gheorghe Lazăr (azi Roman Ciorogariu), funcționa școala profesională (acum Centrul școlar de educație incluzivă „Cristal”). O altă școală fusese construită la începutul secolului XX pe aceeași stradă, către pod.
Prin fața lor circula un traseu de tramvai amenajat în 1947-1948 pentru a lega Calea Decebal, peste pod, care apoi cotea pe Eroului necunoscut de azi, iar trecând pe lângă cimitirul Olosig mergea până la gară. Pe aici circulau vagoane mici, bidirecționale, deservirea fiind sistată în 1975, datorită casării acestor tramvaie.
În zonă existau și câteva unități industriale. Lângă pod era fabrica de șireturi Electra (ulterior Metalica), aproape de cimitir fabrica de vată Urania, iar la vest de cartier fabrica de produse chimice Esta Sun.
Apă... în băltoace
În anii 1960-1970, câteva dintre străzile cartierului au fost pietruite, iar trotuarele pavate cu plăci din beton. Exista iluminat public, însă nu și canalizare sau apă curentă, precum și câteva magazine, ateliere și mici servicii. În spațiul delimitat de malul drept al Crișului și Șoseaua 6 Martie (azi bulevardul Dacia) străzile se numeau Progresului, Karl Marx (asfaltate parțial), Eroului necunoscut, Sovata ori Fazanilor.
Pe Progresului (azi Sf. Apostol Andrei) era o altă linie de tramvai (foto), dată în uz tot în 1948, începând din fața Teatrului, mergând pe strada Moscovei, apoi până în colțul străzii Progresului cu Șoseaua 6 Martie. După închiderea segmentului de pe Moscovei până la podul Decebal, în 1983, partea rămasă a fost conectată la linia dublă de pe bulevardul Decebal, urmând să fie desființată după 7 ani.
(foto: Hans Oerlemans)
Denumirea străzii Progresului era subiect de ironii în presa locală în 1970, artera fiind descrisă drept „calvarul șoferilor”, cu „gropi fără fund și băltoace”, dezmințind „chiar și cea mai depărtată aluzie la numele pe care îl poartă”. Ziarele mai arătau că strada Eroului necunoscut era vălurită, iar pe Cărămidarilor, în apropiere, trotuarele greu practicabile. În schimb, casele aveau „fațade îngrijite” și grădini „cochete”.
Cartier la refăcut
În anii 1970, sistematizarea orașului a căpătat amploare. Cartierul Rogerius era în construcție, iar blocurile se apropiau de casele din „Rét”. În 1972 începea construirea primelor blocuri înalte de pe strada Sovata, către fabrica Metalica, localnicii întrebându-se tot mai des când le va veni rândul să fie demolați. Eventuala reconstruire a zonei era dezmințită în 1973 chiar de șeful Serviciului Sistematizare al Primăriei, Korodi János, deși acesta amintea că terenurile libere din zonă erau, totuși, rezervate blocurilor.
Inundația care a avariat în primăvara lui 1981 vechiul pod Decebal, ulterior demolat, a schimbat planurile. Strada Decebal era propusă să devină bulevard încă din anii ’60, dar după pod ar fi continuat pe Karl Marx cu un viaduct peste bulevardul 6 Martie, până la Gară. Prin terminarea noului pod Decebal, în 1983 s-a deschis varianta continuării bulevardului drept până la Olosig.
Rapid, în 1983-1984 erau elaborate detalii de sistematizare pentru tot cartierul, din zona Spartacus până pe K. Marx, Sovata și Dobreștilor, circa 400 de case fiind expropriate și demolate (foto). Amplasarea străzilor a rămas cam aceeași, ea fiind modificată pe latura estică a bulevardului pentru a deservi cvartalele de blocuri. Câteva au fost tăiate de bulevard, iar străzi precum Doina, Cărămidarilor, Odobescu au fost desființate.
(foto: Darabont József)
Numele Doina, Vasile Conta și Odobescu au fost preluate de străzi noi din vecinătate. Străzile Păcii și Eroului necunoscut, care odinioară se intersectau, au rămas numai parțial pe dealul spre Olosig, iar o bucată a străzii Dumbravei a rămas în spatele pieței Decebal.
Un nou bulevard
Prelungirea bulevardului Decebal a fost făcută prin detaliile de sistematizare Străpungere I și II. Pentru asta a fost necesară exproprierea a peste 180 clădiri și a 58.000 metri pătrați de teren. Eliberarea amplasamentului s-a făcut rapid, iar drumul propriu-zis, cu toate utilitățile și linie dublă de tramvai, a fost construit în 1984.
Blocurile de pe margini au fost începute în același an, lucrările continuând până în 1988 (foto). A fost unul din cele mai mari șantiere din oraș, cu care autoritățile locale s-au lăudat în 1987 în fața lui Nicolae Ceaușescu, coloana oficială acestuia fiind direcționată pe bulevard cu ocazia vizitei din luna iunie a acelui an.
(foto: Armand Rosenthal)
În aceeași perioadă au fost ridicate și celelalte blocuri, până în Piața Creangă, aflate în șantier în 1989, la căderea comunismului, la fel ca și colțul bulevardului Dacia cu strada Eroului necunoscut. În 1986 fusese acoperită piața Decebal, deschisă de ceva ani, lângă ea fiind un mic complex de deservire și reparații. Pe strada Doina au fost pregătite mai multe variante de mobilare, inclusiv cu blocuri cu 8 etaje, acolo rămânând și un teren pe care nu s-a intervenit, pentru o școală.
Bucăți din fostul cartier „Rét” mai pot fi identificate doar prin câteva case scăpate de sistematizare, rămase între blocuri, unele renovate, altele nu. Este, totuși, un cartier de poveste, care, nu peste mult, va ajunge la 200 de ani.
PROIECT CASAT
Sistematizarea ar fi ajuns la stadion
A existat și o a treia etapă a proiectului Străpungerii, vizând zona dintre Șoseaua 6 Martie și strada Olimpiadei (foto). În 1985, Centrul de Proiectări Județean a pregătit mai multe variante, continuate cu un proiect subsecvent, în colțul străzilor Olimpiadei și Cantacuzino, unde erau prevăzute patru blocuri cu câte 4 etaje. În colțul bulevardelor Dacia și Decebal, pe dealul Păcii, era prevăzut un bloc turn cu 12 etaje, strada Eroului necunoscut urmând să fie lărgită pentru a continua trama bulevardului Decebal până pe Olimpiadei.
Apoi, pe străzile Păcii, Iasomiei și Olimpiadei erau prevăzute blocuri cu 4 etaje sau, într-o altă variantă, menținerea caselor aflate în mijlocul ansamblului cu ridicarea de case noi, cuplate. Străzile Sportului, Tudor Arghezi și Iasomiei urmau să fie desființate, pentru amenajarea unei parcări care să deservească stadionul. Baza de aprovizionare tehnică pentru agricultură din strada Păcii era menținută într-o variantă, dar în alta era propusă pentru desființare.
Totuși, discuții avansate privind sistematizarea nu au început decât pentru zona de lângă stadion, în 1988, însă au fost amânate din cauza întârzierilor de pe alte șantiere. După 1990, proiectul Străpungere III a fost casat.