Recomand, înainte de citirea acestui text, să urmăriți filmarea!
Cine citește site-urile din Oradea are impresia că pe la noi bandele de gangsteri fac legea și că nu mai poți ieși în oraș fără să te supui unor riscuri enorme din cauza derbedeilor de pe străzi. Povestea ar fi haioasă dacă nu ar arăta adevărata față a rebuturilor produse de sistemul nostru de educație.
Un cântăreț de rap, zis Cartier, s-a luat la bătaie cu un cântăreț de trap, zis S. Boi. N-am înțeles de ce-l cheamă pe primul Cartier, când putea să-și pună numele de Cvartal, iar pe al doilea S Boi, când e unul singur, nu mai mulți boi.
Că băieții fac muzica pe care o fac, să fie sănătoși, dacă au publicul lor, asta-i viața! Dar bieții de ei încearcă nu doar să imite muzica de peste Ocean, ci și violența venită din străfundurile ghetourilor americane. La fel cum muzica produsă de orădenii noștri nici nu se apropie de cea a năpăstuiților sorții din State, nici scandalurile de pe la noi nu arată decât ca o parodie față de crimele produse prin America.
După războiul lui Borciu cu Nașul Grecu, am crezut că le-am văzut pe toate în materie de cafteală penibilă. Ei bine, nu! Acum au năvălit în mediul online niște juni care n-au mai mult de 14 kile cu hainele ude, parcă crescuți nu în cartier, cum le place lor să zică, ci mai degrabă în ghenă.
Se amenință pe internet și își dau întâlniri prin oraș; noroc că stăm într-o localitate suficient de mare ca să nu se întâlnească și deci să nu vadă lumea cât sunt de jalnici când e vorba de bătaie. Faza cea mai tare din tot conflictul este când vreo 10 nefericiți din echipa lui Cartier urcă la studioul de înregistrări, în speranța că vor da de S. Boi. Au dus cu ei și doi câini, probabil pentru că trebuia să fie alături de ei și cineva care are coeficientul de inteligență pozitiv.
Pun pariu că dacă ieșea o gospodină trecută de 70 de ani la ei cu sucitoarea, onorabilul medic ortoped Călin Hozan ar fi avut ce repara la bandiți o săptămână întreagă. Ei bine, aici intervine și minunata noastră Poliție. „Caftangiii” se amenință pe rețelele de socializare, sunt filmați în casa scării când merg la atac, se filmează tot timpul, iar bravele noastre organe - nu vă gândiți la prostii! - au început cercetările in rem, adică există fapta, dar n-au identificat indivizii. Le dau eu o mână de ajutor, pe câine îl cheamă Kutya.
Pe feciorii ăștia ar fi păcat să-i trimiți la pușcărie, pentru că acolo nimeni nu deschide gura ca să cânte. Li s-ar potrivi mai degrabă un sistem cum era pe vremuri armata, să vedeți atunci cum băiețoii ăștia gălăgioși ar deveni bărbați în toată regula! Iar singurul film în care ar juca pe bune ar fi filmul la măsele, ilustrat cu nemuritoarele cântece ale sumbrului Cartier.