Casa Județeană a Asigurărilor de Sănătate Bihor economisește anual, începând de anul trecut, peste 1,8 milioane lei prin pensionarea unor angajați ajunși la limita de vârstă, reducerea sporului de condiții vătămătoare, a indemnizațiilor de hrană și voucherelor de vacanță, având în prezent cu 15% mai puțini angajați decât la începutul lui 2025.

Cifrele au fost puse la dispoziția BIHOREANULUI, la solicitarea redacției, de către președintele CAS Bihor, Ludovic Varga (foto), după ce președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, Horațiu Remus Moldovan, a transmis, printr-un comunicat dat publicității marți, că, prin reducerea cu 50% a funcțiilor de conducere și comasarea a 73 de structuri componente, instituția a realizat la nivel național economii de peste 66 milioane lei în cursul anului trecut.

În ce privește CAS Bihor, funcțiile de conducere au fost reduse de la 8 la 5, ceea ce a dus la o economie de aproape 22.000 lei/an, iar patru structuri au fost reorganizate, două fiind comasate.

Anul trecut, CAS Bihor a economisit 1,213 milioane lei prin încetarea raportului de serviciu a 9 funcționari care au împlinit vârsta de pensionare și cărora nu le-au fost prelungite contractele. „Aceste posturi nu sunt nici în prezent ocupate, datorită politicii prudente coordonate la nivel central de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și la nivel local de către managementul CAS Bihor, prin care s-au respectat dispozițiile legale în ceea ce privește responsabilitatea fiscal bugetară și diminuarea cheltuielilor de personal”, a precizat CAS Bihor.

De asemenea, din luna iulie a fost realizată o economie anuală de 498.000 lei prin diminuarea sporului de condiții vătămătoare (la 300 lei brut lunar), una de 45.720 lei prin reducerea indemnizației de hrană (din vara anului trecut se acordă doar angajaților cu salariu net de maximum 6.000 lei/lună), iar alți 62.550 lei reprezintă economia anuală rezultată din reducerea valorii tichetelor de vacanță (de la 1.600 la 800 lei) și acordarea acestora doar pentru angajații cu salarii de bază nete de cel mult 8.000 lei.

În total, economiile înregistrate astfel de CAS Bihor s-au ridicat la 1,819 milioane lei.

În prezent, CAS Bihor are 67 posturi aprobate, dintre care 53 sunt ocupate, în scădere cu 15% față de numărul angajaților la finele anului 2024 (când erau 62 angajați efectiv) și cu 40% față de cel din 2009 (când erau 84 angajați). Diminuarea personalului a avut loc în condițiile unui volum de muncă mai mare, în prezent CAS Bihor având încheiate contracte cu 2020 de furnizori de servicii medicale față de 946 în 2009.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!