Nicio farmacie din Bihor nu a semnalat Casei Județene a Asigurărilor de Sănătate imposibilitatea de a furniza medicamente persoanelor cu afecțiuni cronice gestionate în cadrul programelor naționale de sănătate, afirmă directorul general al instituției, Dorel Dulău.

„Nicio farmacie cu circuit deschis (n.r. – care vinde produse farmaceutice publicului larg) nu ne-a anunțat că nu mai comercializează medicamente în cadrul programelor naționale de sănătate. Toți bolnavii de cancer din Bihor, de exemplu, își primesc medicamentele conform prevederilor legale. De altfel, CAS Bihor a decontat până acum toate obligațiile pentru medicamentele din programele naționale de sănătate”, a declarat BIHOREANULUI șeful CAS Bihor.

Asigurarea directorului CAS Bihor survine în contextul în care, în Capitală sunt farmacii care nu mai comercializează medicamentele compensate pentru bolnavii oncologici și cu diabet, cele mai costisitoare, deoarece nu li s-au decontat sumele reprezentând contravaloarea între prețurile reale ale medicamentelor și prețurile compensate pe care le achită pacienții cronici în momentul achiziționării acestora.

Săptămâna aceasta, presa centrală a relatat că în București, până luna trecută medicamentele din programele naționale de sănătate se decontau de către CAS la 90 de zile, iar din august decontările se fac la aproape 120 de zile de la data emiterii. Acest lucru lasă, practic, farmaciile fără lichidități pentru plata medicamentelor către furnizori, consecința fiind că aceștia nu le mai livrează, iar bolnavii rămân fără ele.

Potrivit spotmedia.ro, mai multe asociații ale pacienților au acuzat faptul că programele naționale de sănătate – în special cele pentru bolile oncologice și diabet – au rămas fără finanțare, cerând Guvernului și Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate o rectificare bugetară pentru alocarea de fonduri suplimentare.

„Programele naționale de sănătate au rămas fără finanțare, iar pacienții români au rămas fără medicamente. În ultimele două luni, rând pe rând, programele naționale au rămas fără bani. Pacienții cronici sunt trimiși acasă fără tratament și fără nicio altă soluție. Vieților românilor se sting și nimeni nu răspunde pentru toate aceste decese evitabile”, au arătat, într-un comunicat, Alianța Pacienților Cronici din România, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimuna și Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!