Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate nu are fonduri care să acopere cheltuielile până la sfârșitul anului, dar acest lucru nu înseamnă că se întrerup tratamentele oncologice.

O astfel de alegație, care circulă în mediul online, este respinsă și de directorul general al CAS Bihor, Varga Ladislau Gheorghe, care afirmă că în continuare se acoperă aceste cheltuieli din credite de angajament.

Mai mult acces la terapii, mai mulți pacienți

CAS Bihor a transmis un comunicat de presă al CNAS, conform căruia „asigurarea accesului la tratamentele necesare reprezintă o prioritate pentru instituție”.

„În prezent, CNAS dispune de credite de angajament care permit asigurarea continuității tratamentelor bolnavilor oncologici. Chiar dacă există un deficit de credite bugetare care generează întârzieri în decontarea facturilor către furnizori, tratamentele sunt în continuare acordate în baza creditelor de angajament repartizate furnizorilor de servicii medicale aflați în relații contractuale cu casele de asigurări de sănătate”, arată CAS.

Potrivit informațiilor transmise, fondurile pentru tratamentele oncologice au fost prevăzute în bugetul aprobat pentru anul 2025, dar CNAS a cerut fonduri suplimentare la rectificarea bugetară, cele deja alocate fiind insuficiente până la sfârșitul anului din două motive: extinderea accesului la terapii inovatoare și creșterea numărului de pacienți.

Pe datorie

„Nu se întrerup tratamentele oncologice. Sunt probleme financiare, dar se vor continua cu credite de angajament, ceea ce înseamnă că o să avem niște datorii către furnizorii de medicamente”, a declarat BIHOREANULUI directorul general al CAS Bihor, Varga Gheorghe Ladislau.

Potrivit acestuia, „în prezent se fac acum plăți din urmă, plățile către farmacii au ajuns la nivelul lunii aprilie acest an, iar la concediile medicale suntem la nivelul lunii septembrie a anului trecut”.

Utilizarea creditelor de angajament înseamnă că ordonatorul de credite – în acest caz Casa Asigurărilor de Sănătate – își ia față de furnizorii de servicii (spitale, clinici, laboratoare etc) și de medicamente (producători, distribuitori, farmacii) angajamentul de a achita serviciile și medicamentele din fonduri pe care urmează să le primească, nu din cele pe care deja le are în conturi.  

Precizările CAS vin într-un context în care în mediul online se susține că ar urma să fie sistate tratamentele oncologice din cauza lipsei de fonduri.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!