Ordonanţa 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost menită să introducă managementul privat, centrat pe competenţă, în societăţile publice dominate de nepotism. Aparent, politicienii s-au adaptat noilor rigori. "Încerc să aduc în societăţile Primăriei oameni cât mai competenţi. Nu e un impediment că nu eşti membru PNL, dacă eşti bun şi îţi faci treaba, este perfect!", spunea încurajator primarul Florin Birta.
Asta până când BIHOREANUL a descoperit că 80% dintre membrii noilor Consilii de Administraţie ale societăţilor municipalităţii sunt, de fapt, membri PNL! De parcă acest partid ar deţine monopolul competenţei..
Un management privat...
Criza economică din 2008 a fost un duş rece. Confruntată cu falimentul întreprinderilor de stat, şubrezite de incompetenţă şi nepotism, clasa politică a realizat într-un târziu că sectorul public are nevoie de un management de tip privat. Adoptată cu scopul de a întoarce societăţile de stat de la marginea prăpastiei, OUG 109/2011 a introdus în premieră criterii precum competenţa, performanţa şi obiectivele măsurabile.
După ce ani de zile conducerile societăţilor oraşului, de la Compania de Apă şi Termoficare până la OTL, Administraţia Domeniului Public şi, mai nou, Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea au fost numite de partidul aflat la conducerea oraşului, noua normă impunea concursurile pe post. Noii administratori sunt obligaţi să aibă studii superioare, minimum 5 ani de experienţă în domeniul economic, financiar ori juridic, sau să fi condus timp de măcar 3 ani o societate care a făcut profit. Dar în România lucrurile se schimbă greu...
... la mentalitate "de stat"
Primele CA-uri pe criterii corporatiste au fost numite în 2012 cu un mandat de 4 ani, administratorii fiind selectaţi de firma de recrutare Romarketing. În loc să atragă specialişti din privat, concursurile nu au făcut însă decât să dea o pâine specialiştilor de partid. CA-urile au fost ocupate de oameni ai partidelor, proporţional cu procentele în care acestea se regăseau în conducerea oraşului. PNL şi-a impus oameni precum Claudiu Oros, Romeo Nica sau Miron Pop, PSD a fost reprezentat de Liviu Sabău Popa şi Pavel Mercea, iar UDMR i-a impus pe Marius Fandly şi Sabo Ştefan.
Patru ani mai târziu, a doua sesiune de selecţie a membrilor CA, organizată tot de Romarketing, în loc să crească numărul specialiştilor atraşi din privat, nu a făcut decât să înmulţească numărul liberalilor instalaţi în funcţii. Odată cu pierderea influenţei politice, PSD şi UDMR au rămas şi fără posturile din aceste structuri. Spre exemplu, s-a ajuns ca, din cei 7 membri ai conducerii CAO, 5 să fie liberali: Claudiu Oros, Vasile Fonoage, Andrei Amariţei, Petru Lezeu şi Claudiu Radu Teodorof. Excepţie a făcut directorul economic al Camerei de Comerţ, Mina Giura, şi UDMR-ista Szell Gabriela. La fel, din 7 membri ai CA-ului OTL, unul singur a fost cooptat fără să aibă carnet de partid. Iar exemplele ar putea continua...
Soluţia: Romarketing
La începutul acestui an, Primăria a reluat procedura de selecţie a noilor membri din conducerea societăţilor locale. Municipalitatea a apelat din nou, prin atribuire directă, la serviciile firmei Romarketing. Pentru suma de 7.500 euro, consultantul trebuia ca până în martie să selecteze membrii CA-urilor ADP şi ADLO, până în iunie pe cei ai CAO şi OTL, iar până în mai 2022, când expiră mandatul actualei conduceri, pe cei ai Termoficare. "Primăria a apelat la Romarketing dată fiind experienţa acumulată în cadrul precedentelor proceduri de selecţie a membrilor CA", spune directorul economic al Primăriei, Eduard Florea (foto).
Firma a conceput documentele necesare selecţiei candidaţilor, a publicat anunţurile concursurilor, a verificat dosarele primite şi a participat alături de conducerea Primăriei, în frunte cu primarul Florin Birta, la interviurile cu candidaţii. "Pentru fiecare Consiliu, majoritatea cu 7 membri, au fost depuse cam 14 dosare. Au fost mai mulţi candidaţi decât la precedentele proceduri de selecţie, ceea ce este un lucru bun", spune directorul Romarketing, Sorina Bradea.
Toţi oamenii partidului
Primele CA-uri, ale ADP şi ADLO, au fost aprobate de Consiliul Local în şedinţa din martie, prin votul exclusiv al reprezentanţilor PNL, iar cele de la CAO şi OTL urmează să fie stabilite marţea aceasta. Dată fiind majoritatea zdrobitoare a reprezentanţilor PNL, este doar o formalitate: liberalii vor vota noile conduceri având în vedere că sunt formate din colegi de partid.
BIHOREANUL a consultat listele, descoperind că 20 dintre cei 26 de viitori membri în CA-uri sunt membri PNL. De altfel, schimbările în componenţa conducerilor sunt minime şi s-au făcut doar prin înlocuirea unor membri cu alţii, dar tot liberali.
Spre exemplu, ADP va fi condus, fără nicio modificare, de PNL-iştii Loredana Mihăescu (şef dispecerat ABA Crişuri), Daniela Fulop (şef de schimb Plastor), Copil Florian (manager Repono), Vasile Negruţiu (auditor Termoficare), Cosmin Meşter (inginer Apele Române) şi Daniel Gherlea (brancardier Spitalul Municipal) şi "nealiniatul" Alin Oşvad (director comercial Sauqui).
În ce priveşte conducerea ADLO, în urma selecţiei, a intervenit o singură schimbare, şi aceea impusă de faptul că, instalat în februarie consilier local pe listele PNL, chimistul Flavius Calapod (foto) a renunţat la post pentru a nu fi în incompatibilitate. Mandatul vacantat i-a revenit "independentei" Liana Ghiuca (auditor OTL), aceasta urmând să lucreze cu Florin Mal (director Era Park) și liberalii Marius Chiş (electronist), Ciprian Bara (director Edless SRL) şi Florin Iepure (referent ARR Bihor).
Toţi unul şi unul
La conducerea CAO, din cei 7 membri şi-au păstrat posturile doar doi, şi aceia liberali: vicepreşedintele organizaţiei municipale Claudiu Oros (şef birou ABA Crişuri) şi Vasile Fonoage (pensionar), soţul fostului consilier local PNL Corina Fonoage.
Locurile eliberate de "ne-liberali" au revenit unor PNL-işti, precum fostul primar interimar Mihai Groza (şef şerviciu Hidroelectrica Oradea), Gabriel Meşter (manager vânzări, Unicom Credit), Răzvan Ailisoaie (economist, Unicom Credit) şi Dinu Negrean (economist, Unicredit leasing).
Singura persoană "neafiliată politic" este directoarea comercială a Termoficare Oradea, Nadia Haş, promovată în conducerea societăţii de fostul primar Ilie Bolojan.
"S-a prezentat cine a vrut"
Cele mai multe modificări au intervenit în structura de conducere a OTL, unde singurul membru rămas în funcţie este liberala Nicoleta Faur (foto), fostă şefă de cabinet a deputatului Cornel Popa, în prezent consilier al vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Călin Gal.
Lista este completată de vicepreşedintele PNL Oradea Gabriel Ghilea şi de liberalii Cristian Dehelean (director regional RomActiv Business) şi Traian Măduţa (director Net Digital Service), plus Ioan Bârsan (antreprenor în construcţii). Excepţie de la înregimentarea politică fac Florica Borz (expert contabil, Nova Cont) şi Barsony Attila (facility manager, Plexus).
Cap la cap, 80% dintre membrii CA-urilor sunt liberali sau simpatizanţi PNL. Culmea, în ciuda evidenţei, primarul Florin Birta neagă că ar popula CA-urile cu colegi de partid. "A fost un anunţ public, iar la concurs s-a prezentat cine a vrut. Nu s-a pus niciodată problema să respingem un candidat precum directorul Plexus, de exemplu (n.r. Barsony Attila), ca să punem un liberal", spune primarul Florin Birta.
Dar asta nu înseamnă că şi-a şi dorit cu adevărat specialişti independenţi. Pentru că atunci CA-urile societăţilor oraşului n-ar fi fost atât de "îngălbenite"...
ŞEFI NOI, DE LA NOI...
Oameni de încredere
Dincolo de indemnizaţia lunară de 700 lei încasată de membri în CA-urile societăţilor oraşului, miza reală o constituie controlul asupra conducerii acestora: asistate de Romarketing, noile conduceri vor derula până în toamnă procedura de selecţie a noilor manageri.
În cazul ADLO şi ADP, lucrurile sunt relativ simple. Alina Silaghi şi Liviu Andrica, care îşi doresc încă un mandat, şi-au securizat posturile prin rezultatele obţinute. În schimb, la OTL şi CAO vor trebui găsiţi oameni potriviţi. Directorul Mircea Popa (OTL) are probleme de sănătate, iar Ovidiu Gavra (CAO) îşi doreşte pensionarea la limită de vârstă.
Dacă pentru conducerea OTL, liberalii au deja pregătit un înlocuitor în persoana directorului tehnic Adrian Revnic (foto), membru de partid, pentru CAO, cea mai bogată societate a oraşului, încă nu există soluţie.
Partidul are de ales între directorul tehnic, Cristian Popa, specialist neafiliat politic, şi un manager adus din afara unităţii, dar din sânul partidului.