Le este frică să iasă în societate, ca să nu fie excluşi, suferă de depresie şi de multe ori îşi pierd cel mai puternic aliat împotriva monstrului nevăzut: speranţa. Descrierea se potriveşte nu doar multor bolnavi de cancer, ci şi apropiaţilor acestora.

Pentru a-i ajuta să răzbească în lupta lor, orădeanca Mădălina Maiorescu, care în urmă cu patru ani a înfiinţat Asociaţia "Lumea lui Iannis", pregăteşte deschiderea unui centru inedit în Oradea, unde pacienţii să aibă parte de şedinţe de nutriţie şi kinetoterapie şi să beneficieze, alături de familiile lor, şi de consiliere psihologică. Toate, gratuit...

Calea spre binefacere

Povestea Asociaţiei "Lumea lui Iannis" (ALI) a început în noiembrie 2018, după experienţa trăită de Mădălina Maiorescu în Italia, unde fiul său, Iannis, a fost tratat de leucemie. Băiatul, acum în vârstă de 12 ani, fusese diagnosticat pe când avea doar 7 ani cu o formă gravă a acestei boli, medicii recomandându-i din start un transplant de măduvă.

Familia a ajuns atunci la Spitalul Pediatric Bambino Gesù (Pruncul Isus) din Roma, unde din fericire a fost un găsit un donator, iar operaţia a reuşit. În capitala Italiei, Mădălina a văzut cum cei care trec prin asemenea încercări crunte sunt ajutaţi de ONG-uri care oferă cazare gratuită şi transport până la unitatea medicală.

Casa de lângă spital

Întorşi acasă în iulie 2018, după ce boala copilului a fost declarată de medici în remisie totală, Mădălina a simţit nevoia să-i ajute şi pe alţii. Cum în Oradea nimeni nu oferise până atunci cazare pacienţilor oncologici şi însoţitorilor, s-a hotărât să demareze proiectul "Casa de lângă spital", prin intermediul asociaţiei înfiinţate de ea, pe care băiatul a numit-o Lumea lui Iannis.

Totul a pornit cu un apartament închiriat la câteva minute de mers pe jos de Centrul Oncologic. După patru ani de la lansare, ONG-ul a oferit casă şi masă pentru 200 de pacienţi oncologici şi aparţinători din Bihor sau din alte judeţe, în trei apartamente de pe străzile Coposu, Iza şi Meşteşugarilor. În plus, alte 20 de camere au fost puse la dispoziţie într-o clădire din strada Spartacus, unde funcţionează Asociaţia Suore missionare della passione di Gesu (Surorile misionare ale Patimilor lui Isus), un ordin de măicuţe care, printr-un parteneriat cu ALI, au convenit să îngrijească pacienţi cu forme grave ajunşi în urbe fără însoţitori.

"Tabăra" din centrul oraşului

Petrecând mult timp cu suferinzii, Mădălina şi-a dat seama că atât ei, cât şi membrii familiilor lor au mare nevoie de ajutor specializat şi de socializare.

"Când un copil bolnav de cancer se izolează, suferă de depresie. El şi familia sa au nevoie de consiliere psihologică, de îndrumarea unui nutriţionist, de şedinţe de kinetoterapie. Toate astea se plătesc, iar de multe ori familiile acestea nu îşi permit. De aceea, ne-am gândit să dăm viaţă primului centru de servicii suport în oncologia pediatrică din România", povesteşte orădeanca.

Visul său a început să prindă viaţă anul acesta, când Fundaţia Dan Dorel i-a oferit, prin contract de comodat, o clădire de 1.000 metri pătraţi pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 25, care a devenit Centrul ALI City Camp.

Exclusiv din donaţii

În perioada aceasta, Asociaţia ALI încearcă să adune donaţii pentru mobilarea şi dotarea cu echipamente medicale a tuturor încăperilor din clădire. Când va fi gata, ALI City Camp, care ar urma să coste circa 100.000 euro, va avea cinci dormitoare pentru familiile copiilor bolnavi, un cabinet medical, unul de psihologie, unul de nutriţie, vestiare, săli de kinetoterapie, săli cu jucării pentru copii şi încăperi unde vor fi supravegheaţi preşcolarii bolnavi, dar şi copiii pacienţilor oncologici.

"Grupul ţintă este format din cei mici, dar nu putem să-i ignorăm pe cei mari care ne cer ajutorul. Toate serviciile vor fi gratuite, de aceea avem nevoie de multe sponsorizări şi de voluntari care să ne ajute cu întreţinerea spaţiului", spune Mădălina. Chiar în urmă cu o săptămână, membrii Clubului Lions au dotat cu mobilier, laptop, televizor şi videoproiector, în valoare totală de 19.000 lei, camera dedicată preşcolarilor, iar o altă asociaţie, Healing Hands Foundation, s-a angajat să amenajeze o sală de kinetoterapie.

Dacă donaţiile se vor menţine în acelaşi ritm, Mădălina estimează că în iarna viitoare centrul va fi funcţional, pentru a deveni un loc unde mulţi bolnavi se vor împrieteni şi se vor sprijini unii pe ceilalţi, ca o mare familie...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!