Programul „Casa verde”, prin care românii speră să-și monteze panouri fotovoltaice subvenționate de stat, a fost suspendat printr-o decizie a Curții de Apel Oradea, după ce o firmă locală a contestat faptul că a fost respinsă pe nedrept din selecția instalatorilor autorizați.

Până la judecarea pe fond a procesului, magistrații orădeni au decis să blocheze programul, ajuns acum în etapa în care cetățenii ar trebui să selecteze firmele care să le monteze sistemele fotovoltaice.

Clarificări... ascunse

Printr-o hotărâre dată luni, 25 septembrie, într-un dosar în care se judecă firma SC DHElectric System SRL, din Oradea, și Administrația Fondului pentru Mediu, Curtea de Apel Oradea a decis să suspende atât decizia prin care AFM a invalidat societatea orădeană ca instalator autorizat, cât și întregul program.

Mai precis, după cum se arată în hotărârea judecătorească, consultată de BIHOREANUL, se dispune „suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare”, până la soluţionarea definitivă a procesului de fond, prin care SC DHElectric System SRL a cerut anularea actului care a eliminat-o din program.

După cum au consemnat judecătorii, litigiul între firma orădeană și AFM a pornit după ce, în luna mai, SC DHElectric System SRL s-a înscris pe platforma electronică dedicată programului, dorind să devină instalator autorizat, așa cum a fost și la edițiile precedente. Problema a apărut după ce AFM a solicitat firmei, prin intermediul aplicației, o clarificare, mai precis un atestat emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Firma nu a răspuns însă în termenul oferit de 5 zile, pe motiv că n-ar fi știut de această cerere de clarificare, care nu a fost transmisă prin e-mail, așa cum prevede ghidul programului. Antreprenorii au contestat decizia de invalidare dată de AFM, dar fără succes, așa că s-au îndreptat în instanță.

Executorie, nu și definitivă

Arătând, inclusiv cu date informatice, că adresa de e-mail funcționează, ba chiar acolo au primit confirmarea înregistrării actelor la înscrierea în program, că AFM nu a transmis niciun e-mail, dar și că autoritatea publică avea certificatul cerut de la precedentele ediții ale programului „Casa verde”, reprezentanții SC DHElectric System SRL au cerut judecătorilor, printr-un proces deschis la Tribunalul Bihor pe 30 august, să anuleze decizia prin care au fost respinși, iar printr-un alt proces, judecat la Curtea de Apel, să suspende decizia și întreaga procedură, arătând că, dacă programul va continua, clienții își vor alege firmele cu care să lucreze din lista instalatorilor autorizați, așadar o eventuală soluționare a procesului de fond în favoarea SC DHElectric System SRL ar fi tardivă.  

Interesant este că pe lista instalatorilor respinși de AFM se numără aproape o sută de firme românești, iar pentru multe dintre ele motivul este același: „nu au fost transmise documentele solicitate în etapa de remediere”.

Așadar, nu e exclus ca în situația SC DHElectric System SRL să fie și alte firme.

Curtea de Apel Oradea a dat dreptate firmei orădene, așa că a suspendat programul, ceea ce înseamnă că nicăieri în țară, cetățenii selectați să își monteze sisteme fotovoltaice pe banii statului nu mai pot să facă pasul următor, adică să selecteze un instalator autorizat.

Hotărârea este executorie, adică se aplică începând de la momentul comunicării ei către AFM, dar nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.

Cel mai probabil, AFM va face acest pas, dar nimeni nu poate prognoza în cât timp se va judeca noul proces, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Singura certitudine este că, cel puțin deocamdată, „Casa verde” rămâne închisă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!