Fosta casieră a Primăriei Vaşcău a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş pentru delapidare în formă continuată, fiind acuzată că, vreme de aproape 3 ani, şi-a băgat periodic în buzunar diverse sume din taxele şi impozitele încasate.

Femeia, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Daniela Balasko, a fost referent cu atribuţii de casier în cadrul Primăriei Vaşcău în perioada 2015-2019, iar faptele le-a comis în perioada 2017-2019.

„În perioada 1 iulie 2017 - 17 octombrie 2019, inculpata şi-a însușit printr-un număr de 86 acte materiale, în mod nelegal, suma de 260.245 lei aflată în gestiunea sa”, după cum se precizează într-o informare transmisă pe marginea cazului, miercuri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, la solicitarea BIHOREANULUI.

Concret, spun procurorii, Balasko a încasat taxele ori impozitele plătite de oamenii din Vaşcău, cărora le şi emitea chitanţe. Numai că fie nu înregistra chitanţele în registrele de casă, fie înregistra sume mai mici decât cele reale, pe care apoi le depunea la Trezoreria Beiuş.

În data de 16 octombrie 2017, de pildă, deşi a încasat peste 11.000 lei, casiera a depus la Trezorerie doar 3.300 lei, o săptămână mai târziu a avut încasări de 12.750 lei însă a depus doar 5.100 lei, pe 13 martie 2018 a primit 35.532 lei şi a pus în contul Primăriei doar 11.402 lei, pe 20 februarie 2019 a avut încasări de 16.800 lei şi a depus 6.404 lei.

În total, arată anchetatorii, casiera a delapidat 10.581 lei în 2017, 125.513 lei în 2018 şi 124.151 lei în 2019, an în care, pe 13 noiembrie, reprezentanţii administraţiei locale au dat-o pe mâna procurorilor.

„Doamna era divorţată şi probabil nu s-a putut obişnui să se descurce numai cu salariul ei, aşa că s-a servit din banii Primăriei. Noi am atenţionat-o, am vorbit cu ea, i-am spus să ne înţelegem, să returneze paguba, dar n-a fost cu cine. Ca atare am reclamat delapidarea, iar ea şi-a dat demisia”, a explicat, pentru BIHOREANUL, primarul oraşului Vaşcău, Florin Porge.

În informarea transmisă, procurorii nu au menţionat dacă femeia şi-a recunoscut faptele ori dacă s-au instituit măsuri asiguratorii pentru recuperarea pagubei. Cert este că, dacă va fi găsită vinovată, Daniela Balasko riscă închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

UPDATE: Drept la replică

La aproape o lună de la apariția relatării privind trimiterea sa în judecată, Balasko Daniela-Maria a trimis BIHOREANULUI mai multe precizări privind situația descrisă de articol, pe care le publicăm integral mai jos:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!