Deşi se dau austrieci sadea, cei de la OMV, când vine vorba de români, preferă afacerile bulgăreşti. Cum pe vremea PSD-ului au reuşit să cumpere Petrom-ul la bani de ţigări fără filtru, austriecii şi-au zis că-i floare la ureche să vândă castelul de la Balc, Consiliului Judeţean, cu un milion de euro.

Eu fac o contrapropunere şefilor de la Consiliu. Lăsaţi castelul în plata Domnului, că vă vând eu releul de televiziune din Oradea! Legătura între castel şi releu este că nici clădirea nu-i a petroliştilor, nici antena nu-i a mea. La tupeul companiei, nu m-ar mira să ceară bani şi pe râmele pe care le folosesc pescarii, pe motiv că toate bogăţiile subsolului le aparţin, conform contractului scandalos încheiat cu Adrian Năstase.

Am mai scris despre modul abuziv în care bătrânul castel, modernizat cu termopane şi prin care iarba creşte de parcă s-ar cultiva haşiş, a fost înfiat moca de OMV. Acum, firma s-ar scăpa de un obiect care nu-i aparţine, până nu se prind fraierii de români că-s chemaţi să-şi cumpere propriile bunuri. Culmea este că în Consiliul Judeţean există voci care zic că ar trebui să negociem cu ofertanţii, poate mai scad din preţ.

Decât să plătim câteva sute de mii de euro pentru castel, mai bine dăm 5.000 de euro unui avocat stagiar care nu doar că va câştiga clădirea în instanţă, dar îi va pune pe OMV-işti şi la plata daunelor pe perioada cât au ocupat abuziv imobilul. Iar în timpul acesta serviciile juridice ale instituţiilor de stat, slabe, timorate şi prost plătite, se vor ocupa în continuare cu ce ştiu mai bine, adică cu datul la gioale după cum le ordonă politicienii.