În sistemul de drept românesc, aşa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiţie, cu unele excepţii, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îţi expui pretenţiile în faţa unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puţin, mâna în buzunar.
Dacă săptămâna trecută am văzut cum se calculează valoarea taxelor de timbru şi acestea trebuie achitate anticipat, în continuare vom analiza ce categorii de procese sunt scutite de la plata lor.
În primul rând trebuie să reţinem că toate cererile formulate în materie penală sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru. Concret, indiferent că vorbim de un proces penal clasic sau de alte cereri incidente în materie penală (cum ar fi, spre exemplu, plângerile cetăţenilor nemulţumiţi împotriva actelor procurorului prin care se dispune o soluţie de netrimitere în judecată), partea care se adresează justiţiei penale nu trebuie să achite taxă de timbru. Atenţie, însă: chiar dacă persoana acuzată nu trebuie să plătească anticipat taxe, la sfârşitul procesului penal va fi obligată să suporte cheltuielile de judecată avansate de stat, dacă va fi condamnată!
O altă categorie de cereri scutite de taxă de timbru sunt cele în materia litigiilor de muncă sau a asigurărilor sociale, inclusiv cele referitoare la pensii.
De asemenea, sunt scutite de plata taxei cererile pentru repararea erorilor judiciare, în cazul condamnării sau arestării pe nedrept, precum şi cele care vizează anularea sau desfiinţarea contractelor de întreţinere.
Nu în ultimul rând, sunt scutite de taxe procesele ce vizează protecţia drepturilor consumatorilor în raport cu comercianţii, procesele electorale şi cele care au ca obiect tutela sau curatela minorilor ori diferite litigii specifice prevăzute în legi speciale.
Dacă pentru cetăţean, după cum se vede, legiuitorul nu a fost prea darnic cu scutirile de taxe, nu acelaşi lucru îl putem spune despre atitudinea acestuia faţă de autorităţile statului.
Astfel, conform legii în vigoare, sunt scutite de taxă de timbru acţiunile şi cererile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor Publice, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice.
Concluzia nu poate fi decât una: deşi statul se prezumă că întotdeauna este solvabil, în realitate acesta niciodată nu are - şi nu trebuie să aibă - bani...