Peste 3,3 miliarde lei au fost plătiți, în ultimul an, pensionarilor din județul Bihor, a arătat directorul Casei Județene de Pensii, Laurențiu Țenț, marți, într-o reuniune a Colegiului Prefectural.

Informațiile prezentate de acesta arată că pe lângă pensiile speciale de care beneficiază persoane care au lucrat în magistratură, Curtea de Conturi ori aviație, o altă categorie de pensii speciale are ca beneficiari persoane sau urmași ai persoanelor persecutate de regimul comunist, cea mai mare astfel de pensie fiind în Bihor de 9.900 lei.

Privilegiile „specialilor”

Prezentarea analizei activității Casei Județene de Pensii Bihor a fost făcută în fața Colegiului Prefectural marți, la o zi după ce BIHOREANUL a relatat despre faptul că în județ sunt 211 beneficiari de pensii speciale, reprezentând 0,15% din totalul celor 134.024 pensionari bihoreni.

Așa cum ziarul nostru a arătat, cei 211 beneficiari de pensii de serviciu a căror medie este în județ de 15.735 lei sunt foști judecători și procurori (136), foști grefieri (44), foști auditori publici externi ai Curții de Conturi (20), foști salariați din aviația civilă (8) și foști diplomați (2), cea mai mare pensie specială fiind de 36.608 lei brut (31.148 lei net), a unei foste judecătoare.

„Speciali” modești

Pe de altă parte, directorul CJP Bihor a arătat în ședința Colegiului Prefectural că la nivelul județului există și alte categorii de pensii stabilite în baza altor legi speciale, acestea fiind însă mult mai mici decât cele din prima categorie.

Astfel, anul trecut CJP Bihor a gestionat și 6.880 dosare de pensie în baza Decretului Lege 118/1990, ce stabilește drepturile persoanelor persecutate politic în regimul comunist, urmașul unei asemenea persoane încasând lunar 9.900 lei. Acest lucru este explicabil prin faptul că pentru fiecare an în deportare este prevăzută plata unei anumite sume, iar persoana în cauză a acumulat două decenii în deportare.

Pe de altă parte, 4.725 bihoreni beneficiază de drepturi bănești în baza Legii 105/1990 pentru că au fost persecutate, ei sau părinții lor, din motive etnice, iar 1.725 persoane în baza Legii 309/2022, pentru că au efectuat stagiul militar în unități ale Direcției Generale a Muncii, așa numitele „batalioane de muncă forțată”, de exemplu în mine.

Peste 3,36 miliarde pentru pensii

Potrivit directorului CJP Bihor, anul trecut pensia medie a pensionarilor din sectorul de stat a fost în Bihor de 1.696 lei, iar 29.770 bihoreni au beneficiat de indemnizația socială minimă de 1.000 lei.

Anul trecut, numărul total al pensionarilor bihoreni a fost de 134.024, iar pensia medie de 1.739 lei. Pentru plata pensiilor, în Bihor s-au cheltuit 3,362 miliarde lei, din care 2,749 miliarde lei din bugetul asigurărilor sociale, 609,423 milioane de la bugetul de stat (pentru pensiile speciale), iar 3,194 milioane lei din fondul pentru accidentele de muncă și boli profesionale (pentru pensiile de invaliditate).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!