Cine n-a căutat măcar o dată în viață cu disperare un instalator, un electrician, un mecanic? Cine n-a fost gata, dacă i s-a spart o țeavă ori l-a lăsat mașina când îi era mai dragă lumea, să dea oricât doar ca să găsească un meseriaș?
Ultima oară eu am pățit-o într-un moment nefericit rău. Cu trei zile înainte de Crăciun, când zăceam acasă, răpus de o viroză, mi-a crăpat o țeavă în centrala casei, unde se află și cazanul, și depozitul de peleți. În încăpere s-a format rapid o baltă, ca să nu mai zic că o grămadă de peleți au devenit pufuleți. Apa s-a scurs și în hol, unde taman pusesem mochetă și un dulap nou.
Ca să previn o pacoste și mai mare, am oprit curentul și am închis și instalația de apă. În timp ce mă căzneam cu evacuarea bunurilor „murate”, am început să dau telefoane în căutarea unui meșter. Am epuizat întâi lista din memoria telefonului, apoi am luat la rând tot ce-am găsit pe net. Degeaba. Fie erau prinși în alte lucrări (cel puțin așa ziceau), fie nu aveau chef să lucreze de sărbători, fie nu răspundeau, pur și simplu, nici la apeluri, nici la mesaje.
Între timp, mi se contura coșmarul ce urma: fără curent, fără încălzire, fără apă, bașca răcit cobză. Abia după câteva ceasuri, printr-un vecin am dat de un instalator pensionat, retras la țară, care s-a îndurat de mine. Nu știu dacă avea o datorie la cel care mi-l recomandase sau era pus să facă o faptă creștinească, dar cu o zi înainte de Crăciun a apărut în poartă, iar într-o jumătate de oră a rezolvat avaria. Culmea, deși putea să mă „facă” de bani, a fost rezonabil.
Am convenit că mai la primăvară va reveni pentru o revizie generală, să n-o pățesc din nou, dar, ce să vezi, de atunci nu l-am mai prins liber. Cred că are agenda mai încărcată decât un chirurg.
N-am povestit întâmplarea decât pentru că, sunt convins, nu puțini au trecut prin așa ceva. E tot mai greu să găsești un meseriaș pentru că, știm, cei buni, școliți odinioară, au plecat prin lume. Dar și pentru că, în urmă cu niște ani, Abramburica, fosta ministră Ecaterina Andronescu, a desființat școlile profesionale doar ca să verse tinerii către Sorbonicile de tot felul. Rezultatul? O mulțime de proprietari de diplome prestează prin supermarketuri și benzinării, ne aduc pizza la domiciliu, ne servesc pe la nunți.
Situația-i maro rău de tot, de câțiva ani nici firmele nu mai găsesc specialiști, așa că înființarea Campusului pentru învățământul dual, pentru care administrația județeană a procurat recent 20 de milioane euro din fonduri UE, este o măsură de salutat la scenă deschisă. Poate fi chiar salvatoare. Acolo vor fi formați instalatori, mecanici, electricieni, sudori, oameni fără de care nu se poate construi, nu se poate repara și nu se poate produce nimic.
Și pe care, ăsta-i adevărul, nu o să-i poată înlocui nicio Inteligență Artificială, așa că vor ajunge să câștige mult peste viitoarele victime ale acesteia, „diplomații” de care, pur și simplu, mai curând decât ne așteptăm, nu va mai fi nevoie.