Accidentul rutier produs vineri seara, pe DN 79, în localitatea Gepiu, în urma căruia un autoturism Opel s-a răsturnat, iar un autotren a părăsit carosabilul, a fost provocat de şoferul de TIR, un cetăţean polonez, susţin poliţiştii rutieri, care au făcut publice, luni, rezultatele cercetărilor de la faţa locului. 

Accidentul, după cum a relatat şi BIHOREANUL, s-a produs vineri după-amiaza, fiind anunţat prin numărul de urgenţă 112, la ora 17.42, evenimentul soldându-se cu rănirea uşoară a şoferului din autoturism, care a şi fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.

Potrivit comunicatului transmis luni pe marginea cazului, de către purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, vina pentru producerea evenimentului rutier o poartă şoferul autotrenului, un bărbat de 30 de ani, din Polonia. 

În timp ce conducea autotrenul cu semiremorcă dinspre Salonta înspre Oradea, acesta nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sensul opus, izbindu-se de un Opel, condus de un bărbat de 28 de ani, din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți.

"În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe podețul din dreptul unui imobil din localitate", se precizează în informare. 

Din fericire, şoferul autoturismului a scăpat doar cu leziuni uşoare, însă circulaţia în zonă a fost îngreunată mai multe ore. 

Cercetările în caz sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Salonta, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta.