Un kinetoterapeut din Oradea a fost reținut pentru 24 de ore pentru agresiune sexuală și violențe asupra unor copii vulnerabili, cu nevoi speciale, inclusiv cu tulburări din spectrul autist.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, bărbatul ar fi comis faptele chiar în incinta unei grădinițe private din Oradea, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra și chiar de a semnala abuzurile.
Sursele BIHOREANULUI spun că kinetoterapeutul Adrian Pereş este acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor în formă continuată, în concurs cu rele tratamente aplicate minorului în formă agravantă, determinarea sau înlesnirea întreținerii de acte sexuale între minori, agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor şi loviri.
Toate aceste fapte ar fi fost comise între primăvara anului 2025 și martie 2026, victimele fiind patru băieţi cu vârste între 6 şi 7 ani cărora bărbatul le-a pus în pericol dezvoltarea intelectuală și morală prin acţiunile sale.
Conform surselor citate, Pereş a refuzat să facă deocamdată declaraţii în faţa procurorilor.
Ancheta se desfăşoară la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, însă procurorii nu au făcut până în acest moment nicio declarație cu privire la detaliile cazului.