Un adolescent în vârstă de 18 ani, din Aleşd, a ajuns sâmbătă la spital, pentru investigaţii, după ce a fost atacat de câini în Telechiu, lângă o stână.

Potrivit unor informaţii ale unor martori din zonă, tânărul ar fi vrut să îi ducă de mâncare tatălui său, ciurdar, când, trecând pe lângă o stână, a fost muşcat de animale în zona capului, în zona urechilor, a umărului şi a şoldului.

Comisarul şef Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a declarat pentru BIHOREANUL că apelul a fost înregistrat prin numărul de urgenţă 112 la ora 11.52, fiind făcut de o localnică. 

"La faţa locului au intervenit poliţiştii secţiei nr. 7 de Poliţie rurală Tileagd. În urma primelor cercetări efectuate, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani din Aleşd, în timp ce se deplasa pe păşunea satului Telechiu, în apropierea unei stâne de oi, a fost muşcat de mai mulţi câini, care se aflau împreună cu un bărbat de 37 de ani, din judeţul Satu Mare, cioban la respectiva stână", a explicat Dinu.

Adolescentul a fost preluat de un echipaj al SMURD şi dus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean din Oradea, pentru investigaţii. Din fericire, rănile sale nu au fost grave.

"Pacientul are răni minore, care au necesitat doar toaletare superficială. A fost trimis la secţia de Boli Infecţioase pentru consult antirabic", a declarat BIHOREANULUI dr. Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor.

Poliţiştii au deschis, însă, o anchetă în caz. Ciobanul care era cu câinii s-a ales cu dosar penal, pentru că nu şi-a strunit animalele.

"Poliţiştii secţiei nr. 7 de Poliţie rurală Tileagd au întocmit dosar penal pe numele bărbatului de 37 de ani, pentru comiterea infracţiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane", a mai precizat Alina Dinu.