Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au reţinut un suspect în cazul câinelui Rottweiler găsit în luna mai spânzurat de un copac într-o pădure din comuna Sâniob.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 ani din Sâniob.

Acesta ar fi primit câinele cadou de la o cunoştinţă, spun sursele BIHOREANULUI, iar după trei săptămâni l-a ucis, pretextând în faţa anchetatorilor că ar fi încercat să muşte o persoană.

"În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bihoreni de la protecția animalelor îl bănuiesc pe bărbat că, în perioada 20 - 23 aprilie, în acest an, ar fi spânzurat un câine, rasa Rottweiller, de aproximativ 6 - 7 ani, mascul, fără cip, în zona împădurită a localității bihorene Sâniob", se arată în informarea Poliţiei Bihor.

Cazul a intrat în atenţia Biroului pentru Protecția Animalelor Bihor în luna mai, în acest an, după ce patrupedul a fost găsit, când a şi fost deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor, cu intenție, fără drept.

Cercetările, pornite sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au ajuns în atenţia publică abia pe 1 august, când poliţiştii au făcut apel către cetăţenii care ar putea avea informații folositoare, să sune ori să trimită mesaje pe adresa de e-mail a Poliţiei Bihor. 

Marţi, la două săptămâni după apelul public al poliţiştilor, autorul oribilei fapte a ajuns în spatele gratiilor, deocamdată pentru 24 de ore.

Potrivit prevederilor legale, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale şi zoofilia sunt pedepsite cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!