La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituţională a admis o contestaţie formulată de doi cetăţeni şi a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României a doamnei Diana Ivanovici Şoşoacă.
Această hotărâre a provocat mari dezbateri în societate, unii cetăţeni spunând că decizia este corectă pentru că blochează extremismul, în timp ce alţii afirmă că o asemenea hotărâre constituie un precedent periculos şi nu are nimic de a face cu democraţia. Sunt nevoit să le dau dreptate celor din urmă şi să afirm că hotărârea este o palmă pe obrazul şi aşa nu foarte imaculat al Curţii Constituţionale.
În realitate, aşa cum reiese şi din opinia separată formulată de către unul dintre judecătorii Curţii, care a votat împotriva hotărârii, CCR a "judecat" contestaţia prin raportare la condiţii legale inexistente, acest judecător arătând că nicio dispoziţie constituţională sau legală nu permite Curţii Constituţionale ca, pe calea interpretării propriei competenţe (la rândul ei, expresă şi limitativ prevăzută de Constituţie şi lege), să-şi extindă şi să completeze sfera atribuţiei de soluţionare cu două noi condiţii pentru depunerea candidaturilor, condiţii care au o vădită natură subiectivă (întrucât vizează aspecte ce ţin de comportamentul, opiniile şi declaraţiile unei persoane) şi care nu au fost prevăzute nici în Constituţie, nici în lege.
Cu alte cuvinte, Curtea Constituţională a judecat în afara legii în vigoare, "inventând" condiţii ale candidaturii care nu există, aspect care este extrem de grav şi care poate deschide calea unor abuzuri în viitor. Curtea trebuia doar să verifice dacă persoana care candidează îndeplineşte condiţiile de eligibilitate şi pe cele procedurale - spre exemplu, dacă a strâns semnăturile necesare.
Şi mai grav însă, în opinia mea, este faptul că, invalidând candidatura, Curtea face doar referiri generice la comportamentul Dianei Şoşoacă, ajungând foarte rapid la concluzia că această doamnă nu împărtăşeşte valorile democratice din Constituţia României. În trei rânduri, Curtea spune că madam Şoşoacă a participat la anumite evenimente publice la care nu avea ce participa (probabil vizitele la Ambasada Rusiei, pentru că nu ni se spune exact) şi este împotriva NATO şi UE, astfel că nu poate fi preşedintă.
O asemenea abordare este halucinantă şi de nepermis pentru nicio instanţă - nu din România, ci de oriunde de pe glob. Orice concluzie judiciară se trage prin raportarea la unele probe concret indicate şi nu prin referiri generice, cum a făcut CCR. Până şi în procesele regimurilor totalitare se inventează dovezi la care se face referire în sentinţă şi nu se condamnă fără "probe".
În final, trebuie remarcat că, în această problemă, nu este important cine e "Şoşoacă", ci, din păcate, cine e CCR.