Atenţie la bunurile de valoare găsite pe stradă! O tânără în vârstă de 21 ani din Tăuteu s-a ales cu dosar penal, luni, după ce şi-a băgat în propriul buzunar portofelul pierdut de un consătean.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Bihor, incidentul a fost reclamat luni seară, prin numărul de urgenţă 112 de proprietarul portmoneului, un bărbat de 32 de ani, din comuna bihoreană Tăuteu, care spunea că, că în cursul aceleiaşi zile, între ore 16 şi 17, persoane necunoscute i-ar fi sustras din autoturismul parcat în faţa locuinţei un portmoneu cu acte personale şi 2.000 lei.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Marghita, s-a stabilit, însă, că portmoneul nu a fost luat din maşină, ci de pe jos, unde proprietarul îl scăpase.

Persoana care l-a găsit a fost o tânără de 21 de ani, care l-a luat când trecea pe lângă autoturismul reclamantului şi, după cum spun poliţiştii, nu s-a gândit să-l înapoieze, ci l-a băgat în buzunar.

"Poliţiştii au recuperat de la cea în cauză banii sustraşi, i-au restituit proprietarului şi continuă cercetările", se arată în informarea poliţiştilor.