Primăria Oradea consultă populația orașului cu privire la starea Zonei Construite Protejate – Cetatea Oradea, adică zona fortăreței medievale și împrejurimile acesteia.
Orădenii sunt invitați să își spună părerea cu privire la ce este și ce și-ar dori ei să devină zona din jurul fortificației, prin intermediul unui chestionar cu 18 întrebări.
„Sub mesajul «Construim viitorul comunității noastre împreună!», municipalitatea invită toți locuitorii municipiului Oradea, cu vârsta de peste 16 ani, să participe la consultare prin completarea unui chestionar online”, a anunțat luni, printr-un comunicat de presă, Primăria Oradea.
Potrivit informării, răspunsurile oferite de orădeni, sub anonimat, vor fi folosite la elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal care să vizeze Cetatea și străzile din jur.
Zona luată în studiu este delimitată, pe de o parte de Crișul Repede, cu străzile Mierlei, Avântului, Eftimie Murgu, Miron Costin, Panait Cerna, iar pe de cealaltă parte de Bulevardul Dimitrie Cantemir (vezi jos).

Viitorul PUZ va reglementa felul în care acea zonă se poate dezvolta, inclusiv prin construcții noi.
„Răspunsurile vor ajuta echipa de specialiști care elaborează Planul Urbanistic Zonal al Zonei Construite Protejate să identifice problemele, pentru a putea formula propuneri care să servească, în mod autentic, dezvoltării comunității”, se menționează în prezentarea chestionarului.
Răspunsurile la cele 18 întrebări, care consultă opinia orădenilor cu privire la atuurile și lipsurile zonei, facilitățile necesare și altele, pot fi completate în mai puțin de 10 minute.
Printre întrebările la care orădenii sunt invitați să răspundă se numără, de pildă: „Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele 3 probleme ale Zonei Construite Protejate?” și „Ce considerați că ar trebui realizat cu prioritate în Zona Construită Protejată? (menționați maximum 5 intervenții prioritare)”.
Formularul online (disponibil AICI) poate fi completat până pe 15 martie.