Patru din cei cinci parlamentari liberali ai judeţului Bihor au prezentat un "bilanţ de început de mandat", expunând într-o conferinţă de presă susţinută miercuri alături de preşedintele organizaţiei, Ilie Bolojan, ce obiective şi-au fixat pentru următorii ani.

Proaspăt deputat, universitarul Aurel Căuş a mărturisit experienţa primului contact cu colegii, spunând despre unii cuvinte deloc măgulitoare.

"Principala forţă"

Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a tras linie la finalul unui an cu alegeri locale şi alegeri parlamentare, primele soldate cu rezultate "uşor peste aşteptări" fiindcă liberalii conduc Oradea cu o majoritate mai mare de două treimi în Consiliul Local şi Bihorul cu aproape tot atât în Consiliul Judeţean, respectiv "uşor sub aşteptări" deoarece au mizat pe alegerea a doi senatori şi trei deputaţi, însă vor avea în următorii patru ani doi senatori şi doar doi deputaţi.

"S-a confirmat că PNL este şi va rămâne şi în anii următori principala forţă politică din Bihor", a conchis Bolojan, mulţumind încă o dată bihorenilor care "ne-au acordat încrederea lor" în cele două scrutine.

Despre misiunea noilor aleşi locali liberali, şeful organizaţiei judeţene a afirmat că aceasta este "de a genera dezvoltare, de la Primăria Oradea până la Primăria Spinuş", adică să acceseze fonduri europene pentru a face investiţii care să ducă la creşterea numărului locurilor de muncă şi a nivelului de confort în comunele şi oraşele pe care le conduc.

Teme de casă

În ce priveşte sarcinile noilor parlamentari ai PNL Bihor, Bolojan a spus că "în afară de susţinerea proiectelor şi programului Guvernului", aceştia trebuie să urmărească şi "rezolvarea unor aspecte legislative care, odată soluţionate, vor crea condiţii pentru administraţii mai eficiente" în toate domeniile, de la sănătate la asistenţa socială.

Concret, Bolojan a afirmat că se aşteaptă, de exemplu, la legiferarea transferului de la CFR către Primăria Oradea a bucăţii de teren din fostul Depou al Gării Oradea pe care au fost construiţi câteva zeci de metri ai drumului expres, schimbarea legislaţiei asigurărilor de sănătate aşa încât decontarea fondurilor către spitale să depindă de numărul şi complexitatea cazurilor medicale rezolvate, nu de numărul paturilor, precum şi a legii spitalelor, aşa încât medicii să fie salarizaţi în funcţie de muncă, nefiind normal, de exemplu, ca un chirurg "cu 500 de operaţii să fie plătit la fel ca un doctor care face 200 de operaţii".

"Mai puţină inteligenţă"

Cei patru noi parlamentari ai PNL Bihor au prezentat comisiile de specialitate în care vor activa: senatorul Gheorghe Carp, fost manager al Spitalului Judeţean, este membru în Comisia pentru Sănătate şi în Comisia pentru Muncă (deşi şi-ar fi dorit-o, ca secundară, pe cea de Administraţie), senatorul Adrian Hatos urmează să lucreze în Comisia pentru Educaţie şi în cea pentru Digitalizare, deputatul Aurel Căuş în cea pentru Educaţie, iar deputatul Ioan Cupşa în Comisia Juridică, unde va fi vicepreşedinte, la fel ca în mandatul anterior.

Debutant în Parlament, Aurel Căuş (foto), care este şi preşedintele organizaţiei MENSA, ce reuneşte persoane cu IQ mult ridicat, şi-a descris plastic experienţa primelor zile în forul legislativ.

"Am văzut elemente pe care nu mi le imaginam înainte. Pe lângă majoritatea colegilor cu bune intenţii, am avut şi mai puţin plăcuta ocazie de a întâlni şi colegi în spatele cărora eu recunosc că am întrezărit mai puţină inteligenţă decât am văzut, poate, în ochii unor animale de companie", a afirmat acesta.

Speranţe de colaborare

Aflat la primul mandat, dr. Gheorghe Carp a declarat că în calitate de membru al Comisiei pentru Sănătate a Senatului speră într-o colaborare strânsă cu ministrul Vlad Voiculescu, deoarece obiectivele din programul de guvernare pe care acesta şi l-a asumat coincid cu propunerile pe care, în baza experienţei pe care o are ca manager de spitale, vrea să le facă pentru îmbunătăţirea legislaţiei în acest domeniu, prima vizând posibilitatea de organizare a unor consorţii spitaliceşti, după modelul Spitalului Judeţean şi Spitalului Municipal din Oradea, complementare unul faţă de celălalt.

Acelaşi lucru l-a spus şi deputatul Ioan Cupşa cu referire la colaborarea sa cu noul ministru al Justiţiei, USR-istul Stelian Ion, cu care a cooperat şi în mandatul trecut în Comisia Juridică şi în aşa numita Comisie Iordache, în care amândoi s-au opus asalturilor PSD la adresa independenţei Justiţiei.

Cupşa a spus că între obiectivele imediate în acest domeniu este desfiinţarea controversatei Secţii Speciale de anchetare a magistraţilor, iar apoi repararea legilor justiţiei "în care PSD a intrat cu bocancii".