Chiar dacă Bihorul n-are o populație numeroasă de urși, se întâmplă ca aceștia să producă și pagube locuitorilor din satele montane.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Bihor, instituție care participă la evaluarea daunelor produse de animale sălbatice, în 2021 în județul nostru pierderile produse de urși constau în 10 stupi cu familii de albine de pe teritoriul comunei Finiș, în valoare totală de 6.000 de lei, o vită de pe teritoriul comunei Curățele (3.200 de lei) și trei oi de pe teritoriul comunei Tărcaia (circa 1.500 de lei).

Spre comparație, în 2020, în Bihor urșii n-au făcut nicio pagubă, dar în 2019 au produs mult mai multe daune. Atunci, numai în comuna Budureasa un urs a dat iama în 13 gospodării, unde a omorât 122 de găini, 5 familii de albine și mai mulți iepuri, în comuna Remetea a mai prădat cinci gospodării, omorând albine, găini, dar și un câine de pază, iar în Curățele a mai prins 8 familii de albine și peste 40 de găini.

Pe de altă parte, anul trecut, lupii au fost mult mai dăunători în Bihor decât urșii. Potrivit datelor furnizate de Garda Forestieră Oradea, lupii au mâncat sau omorât 50 de oi, 8 miei și o capră, în valoare totală de peste 33.000 de lei.

Despăgubiri cu condiții

Potrivit Hotărârii de Guvern 1679 din 2008, proprietarii animalelor omorâte de fiarele pădurii pot fi despăgubiți de Ministerul Mediului sau administratorul fondului cinegetic pe teritoriul căruia s-a produs atacul, după ce o comisie anume formată evaluează pagubele.

Majoritatea pagubelor produse anul trecut în Bihor de urși și lupi au fost despăgubite. Excepție fac vita omorâtă de urs, respectiv 13 oi și 8 miei omorâți de lupi, pentru care nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit HG 1679, proprietarii de animale domestice au obligația să păzească animalele în timpul pășunatului, iar pe timpul nopții să le adăpostească. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, în cazul unui atac nu se acordă despăgubiri.