Am deschis de două săptămâni Pădurea Pedagogică Inima Verde și pașii următori s-au clarificat. Pentru câteva zile am trăit o parte din lumea la care vreau să contribui: copii liberi în natură, joacă, artă, tihnă, comunitate și oameni care nu vor doar să consume un eveniment, ci să-l creeze împreună. De aici a încolțit întrebarea: ce-ar fi dacă am gândi nu doar următorul proiect sau eveniment, ci următorii 500 de ani?
Politica lucrează în mandate, companiile în trimestre, proiectele în perioade de finanțare, iar oamenii în urgența zilei de mâine. Meridianul Zero al Inimii propus aici nu înseamnă sentimentalism, ci schimbarea punctului de referință. Inima nu ca opus al rațiunii, ci ca loc în care rațiunea își amintește pentru ce viziune lucrează.
Ce alegeri am face azi dacă ar trebui să răspundem în fața copiilor noștri? Cum am construi, cum am educa, cum am folosi pământul, cum am rezolva conflictele, ce am numi progres, ce am proteja și ce am refuza să sacrificăm? Ideea nu e să ne întoarcem în trecut, ci să integrăm la nivelul actual de evoluție o lecție veche: să trăim în armonie și echilibru cu întreaga rețea a vieții.
Avem suficientă cunoaștere, tehnologie și experiență istorică pentru a evolua jocul. Cum construim structuri suficient de vii încât să se poată adapta constant la ceea ce viața ne cere să evoluăm, inclusiv în felul în care ne organizăm social?
Asta poate fi agenda noului Meridian Zero: de la cucerire la apartenență, de la exploatare la comuniune, de la „leadership” (a conduce) la „stewardship” (a avea grijă), de la succes măsurat prin acumulare la succes măsurat prin ce lăsăm viu după noi.
Mă gândesc la un Consiliu pentru următorii 500 de ani: nu o nouă structură cu discursuri, ci un spațiu unde specialiști diverși să discute strategii de acțiune începând local, dar cu viziune globală, despre cum putem lăsa lumea mai frumoasă decât am găsit-o: profesori, cercetători în pace, artiști, milionari cu inima verde, activiști, politicieni care gândesc pace, oameni ai pădurii și ai pământului.
Suntem păstrătorii de zestre ai generațiilor viitoare. Copiii copiilor noștri vor trăi în lumea pe care o construim acum. Pe cine ați invita la această masă?
Ina Curic
Școala în Pădure