Zilele Bihorului, în cadrul cărora Consiliul Judeţean a sărbătorit, de vineri până duminică, 95 de ani de la intrarea în Oradea a trupelor generalului Traian Moşoiu, care au consfinţit practic Unirea acestei părţi a ţării cu Regatul României, s-au încheiat în prima zi de Paşte în asistenţa a aproximativ 200 de orădeni, de o manieră cum nu s-a mai văzut în oraşul de pe Criş.

Crini pentru Regină

După ce au asistat la Sfânta Liturghie şi au ieşit odată cu credincioşii din Biserica cu Lună, preşedintele Consiliului Judeţean, Cornel Popa, vicepreşedintele Ioan Mang şi alţi responsabili ai CJ, cu o avangardă de pasionaţi de istorie, membri a trei asociaţii păstrătoare a tradiţiilor militare în uniforme româneşti şi prusace din primul război mondial, s-au deplasat în alai la statuia Reginei Maria din Piaţa Ferdinand, unde au depus o jerbă de crini albi, preferaţii Suveranei căreia România îi datorează mult mai mult decât cunosc, în prezent, tinerii din cărţile de istorie, inclusiv existenţa Oradiei şi Bihorului în graniţele ţării.

Partea centrală a festivităţilor s-a desfăşurat, însă, la statuia lui Aurel Lazăr, avocatul orădean în casa căruia, la 12 octombrie 1918, a fost citită Declaraţia prin care cele peste 3 milioane de români transilvăneni şi-au făcut cunoscută dorinţa de Unire cu Regatul României.

Lecţie de istorie

Aici, istoricul Aurel Chiriac a evocat momentele premergătoare şi imediat următoare Marii Unirii, din octombrie 1918 până la 20 aprilie 1919, când - odată cu intrarea Armatei Române în Oradea - şi această ultimă parte de ţară a început să fie administrată româneşte.

În continuare, orădenii prezenţi au avut ocazia ca, în premieră, nu doar să vadă, ci şi să afle detalii despre uniformele militare de epocă purtate de membrii celor trei organizaţii păstrătoare a tradiţiilor militare: Asociaţia Tradiţia Militară din Bucureşti (cu membri, însă, în întreaga ţară), Asociaţia Deutsches Freikorps (tot din Capitală) şi Asociaţia Datina Străbună (din Oradea).

Grupul primei organizaţii, condus de un camarad în uniformă cu grade şi eghileţi de căpitan de grăniceri, a fost echipat în uniforme specifice campaniei de vară, cu căşti de tip Adrian, de inspiraţie franceză, cu monograma şi cifrul Regelui Ferdinand suprapuse peste monograma şi cifrul Regelui Carol I, şi a avut un drapel de luptă model 1914, cu stema veche din 1872, fără însemnele heraldice ale Transilvaniei, inscripţionat cu deviza Regilor României - Nihil sine Deo (Nimic fără Dumnezeu) şi cu cea a Armatei Române - Honor et Patria (Onoarea şi Patria). "Dacă se pierdea drapelul de luptă, unitatea se desfiinţa", a explicat "căpitanul" comandant, care a prezentat, de asemenea, armamentul şi celelalte echipamente, de la baionetă până la raniţă şi sacul de merinde.

Grupul de pasionaţi ai istoriei militare din Bucureşti a oferit, tot în premieră pentru orădeni, şi exerciţii de front (cu comenzi de tipul "La umăr arm'!", "Pentru onor arm'!", "La picior arm'!", "În cumpănire arm'!"), dar şi exerciţii de scrimă cu baioneta în vârful puştii, finalizate cu o acţiune care a smuls aplauzele orădenilor prezenţi, şi anume simularea atacului, după comanda "Asupra inamicului, năvăliţi!".

În finalul demonstraţiei a fost reconstituit ceremonialul de depunere a jurământului de către ostaşii români în primul război mondial: "În numele Lui Dumnezeu Atotputernicul, jur credinţă Regelui nostru Ferdinand, supunere legilor şi regulamentelor militare, în orice ocaziune, în timp de pace şi de război! Aşa să-mi ajute Dumnezeu!".

"Prusaci" cu cocarde tricolore

O demonstraţie similară, dar cu comenzi date în limba germană, a oferit şi un grup de membri ai Asociaţiei Deutsche Freikorps din Bucureşti, echipat în uniforme prusace, dar cu cocarde tricolore în piept. Şi coordonatorul acestuia a oferit informaţii orădenilor, despre Regimentul 252 Prusac, transferat în Transilvania în 1916, care a dat lupte la Sibiu, Braşov, Dragoslavele şi, în 1917, la Mărăşeşti.

Membrii Deutsche Freikorps au purtat două modele de uniforme, din 1907-1910 tip Brandenburg, respectiv din 1915 (mai economică, deci mai puţin spectaculoasă), cu pistoale Luger pentru ofiţeri şi puşti Mauser pentru soldaţi, cu măşti de gaze şi celebrele căşti ce par din oţel, dar erau făcute de fapt din piele întărită, doar stema (cu vulturul imperial prusac) fiind din metal. Aceştia au prezentat, de asemenea, şi steagul de luptă alb-roşu-negru, conceput iniţial pentru Kriegsmarine, dar extins apoi la toate armele, pe care sunt desenate Vulturul prusac şi Crucea de Fier, şi au oferit, la rându-le, un exerciţiu de front şi de instrucţie.

Cea de-a treia organizaţie de profil prezentă cu un grup, Asociaţia Datina Străbună din Oradea, a purtat uniforme ale trupelor de voluntari ardeleni, având multe elemente austro-ungare (căci membrii lor erau, de regulă, dezertori români din Armata Austro-Ungară care s-au înrolat de bunăvoie în Armata Română). Şi reprezentantul acestei asociaţii a furnizat explicaţii, inclusiv privind denumirile purtate de trupele de voluntari constituite în Regimentul Horea, redenumit apoi Beiuş (după reuşita eliberării în doar două zile a oraşului bihorean), şi a precizat că în primul război mondial România a avut cel mai mare contingent de voluntari în comparaţie cu toate celelalte naţiuni beligerante - 12% din totalul Armatei.

Defilare cu flori de liliac

În finalul ceremoniilor, preşedintele CJ, Cornel Popa, a înmânat celor trei asociaţii plachete din partea instituţiei, iar membrii acestora au prezentat publicului o defilare în acordurile fanfarei Şcolii Avram Iancu, de pregătire a agenţilor Poliţiei de Frontieră.

Tot pentru prima oară, defilarea gărzii de reconstituire a avut loc pe Corso, iar parada a fost acoperită cu flori de liliac albe aruncat de două doamne, una mai vârstnică, alta tânără, asupra "ostaşilor", care au promis să revină la Oradea şi cu ocazia următoarei serbări dedicate Unirii Oradiei cu România.