În Consiliul Judeţean UDMR şi PNL şi-au împărţit grosul banilor destinaţi primăriilor, încălcând protocolul semnat anul trecut cu PSD şi ALDE. Cum explică politicienii blatul? Nicicum. În ciuda evidenţei, ei neagă că ar căuta o alianţă, singurul care vorbeşte pe şleau fiind fostul şef al ALDE Bihor, vicepreşedintele Traian Bodea, care acuză o "dragoste de conjunctură" între PNL şi UDMR, care "încep să se îndrăgească din nou".

După cum a relatat BIHOREANUL, la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean Bihor, desfăşurată joi, a fost supusă votului repartizarea a 27,315 milioane lei din fondul aflat la dispoziţia CJ către unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, după un algoritm care a avantajat primarii UDMR şi PNL, discriminându-i pe cei ai PSD, în pofida unui protocol pe care anul trecut toate cele patru formaţiuni din "parlamentul" bihorean l-au convenit în scopul unei repartizări cât mai juste a fondurilor.

"Preşedintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, nu se ţine de cuvânt", a tunat liderul PSD Bihor, Ioan Mang, acuzându-i pe liberali că s-au aliat din nou cu UDMR. Vicepreşedintele CJ Traian Bodea, ales din partea ALDE şi trecut între timp la Pro România, acuză şi el o "dragoste de conjunctură" între PNL şi UDMR...

Chestionaţi ulterior de BIHOREANUL pe această temă, vineri, niciunul dintre principalii actori nu a vrut să-şi asume înţelegerea. În vreme ce primarul Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor, n-a răspuns la telefon, liderul liberalilor din CJ, Ionel Avrigeanu (foto), a negat. "Fiecare partid a făcut o propunere de alocări de sume pe care a depus-o la CJ Bihor, apoi fiecare consilier a votat cum a crezut de cuviinţă. Noi am înaintat propunerile în funcţie de ce au cerut primarii noştri. N-am avut nicio discuţie cu UDMR faţă de modul de împărţire a banilor".

În plus, Avrigeanu susţine că PNL nu a încălcat niciun protocol. "Protocolul vorbeşte că o parte din sume să fie distribuite la cererea primăriilor, iar cealaltă e la dispoziţia executivului, asta pe considerentul că şi are majoritate să promoveze hotărârea de Consiliu Judeţean. În interpretarea noastră, executivul nu mai are majoritate". "Noi avem semnat un singur protocol de colaborare cu ALDE. În baza lui avem 18 voturi. Deci noi 17 liberali plus Julien avem majoritatea. Asta e singura majoritate", a spus Avrigeanu.

Întrebat, în aceste condiţii, de ce nu-l schimbă pe Pásztor Sándor din funcţia de preşedinte, liderul liberalilor din CJ spune că nu se poate legal, căci legea interzice asta cu 6 luni înainte de finalul mandatului şi oricum ar fi nevoie de 24 de voturi, reprezentând două treimi. "Restul sunt discuţii"...

Nici preşedintele Pásztor Sándor nu a dat mai multe detalii. Întrebat dacă s-a aliat cu liberalii şi, dacă da, alianţa se va extinde şi la Consiliul Local, şeful CJ a negat. "Bugetul s-a împărţit aşa cum au depus propuneri liderii grupurilor PNL şi UDMR. Acestea au fost completate şi de PSD, iar apoi au intrat în plenul Consiliului Judeţean. Nu pot da detalii cu privire la ce se va întâmpla în oraş, sau ce va fi pe viitor. Înainte de şedinţă au fost discuţii asupra modului de împărţire a sumelor, care trebuiau împărţite deja de două luni. PNL a încercat să ia mai mult având în vedere că este majoritar în Consiliul Judeţean. E logic ca fiecare grup politic să încerce să îşi fructifice poziţia", a scurtat-o UDMR-istul.

La rândul său, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, susţine că situaţia din şedinţa CJ ar fi fost de fapt un compromis. "Nu pot să spun că ar exista o altă înţelegere, între UDMR şi PNL, lucru pe care nu-l recunosc nici ei. Practic, ce s-a întâmplat a fost că UDMR şi PSD au evitat situaţia penibilă de a merge cu o propunere de distribuire a acestor fonduri, iar PNL să vină cu alta şi, având majoritatea, să o impună", a spus Mang, adăugând că "nu e cum ne-am fi dorit nici la UDMR, nici la PSD, dar fiecare s-a ales cu ceva". Mai concret, "PNL a fost de acord ca UDMR să ia mai mulţi bani decât a luat PSD, dar mai puţin decât merita".

Mai vehement şi mai plastic a fost celălalt vicepreşedinte al CJ, Traian Bodea, ferm convins că PNL s-a înţeles cu UDMR. "Din rezultatul de joi s-a văzut clar că a avut loc o negociere între reprezentanţii PNL şi UDMR, materializată prin propunerile depuse de liderii celor două grupuri. Ei încep să se îndrăgească din nou, după modelul 2008-2016", spune fostul lider al ALDE.

Atât doar că ar fi o dragoste de conjunctură. "Se înjură doar atunci când nu împart bani. Când nu împart bani, îşi împart pumni", spune Bodea. Cam asta e politica românească, văzută chiar din interior...