Acum, că tot vin alegerile, mi-ar plăcea să avem un primar care să ţină cont şi de micile mele dorinţe.

Pentru sufletul meu. Aş vrea ca splendidele palate din Centru să fie renovate şi iluminate a giorno. Orice cărămidă spartă, orice ţiglă găurită, orice stucatură prăbuşită însemnă o pagină din istoria oraşului aruncată pe foc. Dacă ne dorim un oraş turistic, nu putem oferi vizitatorilor doar ruine.

Pentru sănătatea mea. Dacă tot e să facem o parcare din stadionul Voinţa, ce ar fi ca peste ea să construim un patinoar? Sala ar putea fi multifuncţională, iar amplasamentul central ar face-o deosebit de atractivă. În plus, tinerii ar avea în sfârşit ocazia să vadă gheaţă şi în alte locuri decât în paharele cu whisky.

Pentru buzunarul meu. Indiferent cu ce va fi alimentat CET-ul, cu gaz, cărbune sau lapte de pasăre, buzunarele noastre vor rămâne tot goale dacă nu termoizolăm blocurile. Asta ar avea şi avantajul că ar mai pune o pată de culoare peste cenuşiul comunist al cartierelor muncitoreşti.

Pentru liniştea mea. Dacă tot s-au făcut ţarcuri în parcuri, pentru desfătarea câinilor, ar trebui imaginat ceva similar pentru băieţii care se conduc în viaţă după ideea "pumnii mei minte nu are". Decât să facă praf mobilierul urban în tot oraşul, hai să le amenajăm locuri speciale. Ar fi ideal să beneficieze de nişte stâlpi de iluminat neizolaţi, racordaţi direct la curent trifazic, de bănci electrice şi coşuri de gunoi care la cea mai mică atingere explodează.

Oradea... Ce-mi doresc eu mie îţi doresc şi ţie.